Se cunosc semifinalele Campionatului Mondial de fotbal al cluburilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După disputarea partidelor din sferturi

Se cunosc semifinalele Campionatului Mondial de fotbal al cluburilor

Sport 13 Decembrie 2015 / 17:26 686 accesări

Echipa japoneză Sanfrecce Hiroshima s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de fotbal al cluburilor, după ce a învins duminică, la Osaka, cu scorul de 3-0 (Shiotani 44, Chiba 56, Asano 78), formaţia congoleză TP Mazembe, în sferturile de finală ale competiţiei. În semifinale, Sanfrecce Hiroshima va întâlni miercuri, 16 decembrie, de la ora 12.30, echipa argentiniană River Plate. TP Mazembe va evolua în meciul pentru locul 5, tot miercuri, dar de la ora 9.30, împotriva echipei mexicane Club America.

În cealaltă semifinală, formaţia chineză Guangzhou Evergrande va juca joi, 17 decembrie, de la ora 12.30, cu formaţia spaniolă FC Barcelona. În sferturi, Guangzhou Evergrende a câștigat, duminică, la Osaka, cu scorul de 2-1 (Long Zheng 80, Paulinho 90+3 / Peralta 55), echipa mexicană Club America. Partidele de la Campionatul Mondial de fotbal al cluburilor sunt transmise în direct de TVR 2.

Citește și:

A început Campionatul Mondial al cluburilor



12