Se prefigurează un duel HC Dobrogea Sud - Dinamo, în play-off

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin / Liga Națională, etapa a 24-a

Se prefigurează un duel HC Dobrogea Sud - Dinamo, în play-off

Sport 23 Martie 2018 / 18:37 1242 accesări
Sandu Iacob, antrenor principal HCDS: „La primul meci din play-off bateriile noastre vor fi încărcate”

Sandu Iacob, antrenor principal HCDS: „La primul meci din play-off bateriile noastre vor fi încărcate”

Înfrângerea înregistrată de Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, joi seară, la Călăraşi, în etapa a 24-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, scor 29-35 cu Dunărea, a risipit şi ultimele speranţe la o clasare superioară la finalul sezonului regulat. În situaţia în care nu vor exista surprize, iar rezultatele vor fi normale, handbaliştii antrenaţi de Sandu Iacob şi Marko Isakovic vor întâlni în prima fază din play-off pe Dinamo Bucureşti, campioana en titre având cele mai mari şanse de a ocupa locul 3, în timp ce formaţia constănţeană ar încheia pe locul 6. Euforia câştigării Cupei României a turnat plumb în pcioarele handbaliştilor constănţeni, care nu au mai reuşit să recupeze în repriză a doua a întâlnirii de la Călăraşi o diferenţă de 11 goluri, 7-18, partea secundă fiind câştigată de HCDS, cu 22-17.

„Ne-a surprins şi pe noi acest meci. A venit la distanţă mică faţă de momentul euforic al câştigării Cupei României, după o încărcătură emoţională maximă. A venit acest moment şi încercăm să învăţăm. După finala Cupei am petrecut şi acest lucru s-a văzut, pentru că nivelul de concentrare a scăzut în cadrul echipei, lucru simţit şi la antrenamentele dinaintea meciului de joi. Am încercat în repriza a două să recuperăm, dar diferenţa din prima repriză a fost prea mare. Chiar şi în cazul unei victorii la Călăraşi, în cazul unor rezultate normale, urma să întâlnim, cel mai probabil, pe Dinamo Bucureşti. Urmează o perioadă de pregătire, dar şi partidele din ultimele două etape, iar pe 15 aprilie, la primul meci din play-off, bateriile noastre vor fi încărcate. Ne pare rău pentru suporterii care au fost la Călăraşi, pentru că nu i-am putut bucura”, a declarat antrenorul principal al HCDS, Sandu Iacob.

Celelalte rezultate din etapa a 24-a: CSM Focșani - Dinamo București 24-31 (10-14), Minaur Baia Mare - CSU Suceava 22-22 (12-12), CSM Făgăraș - CSM București 23-28 (13-14), Steaua București - HC Vaslui 31-25 (14-15), HC Odorhei - Politehnica Timișoara 0-10, Potaissa Turda - Politehnica Iași 10-0.

Clasament: 1. Steaua 55p (golaveraj: 639-557), 2. Turda 54p (671-584), 3. Timişoara 50p (633-556), 4. Dinamo 50p (682-621), 5. CSM București 49p (663-586), 6. HC DOBROGEA SUD 46p (640-579), 7. Călărași 42p (599-592), 8. Baia Mare 28p (585-610), 9. Suceava 24p (608-626), 10. Focşani 24p (555-595), 11. Vaslui 19p (584-673), 12. Făgăraș 13p (555-649). Echipele HC Odorhei şi Politehnica Iași s-au retras din campionat.

În penultima etapă a sezonului regulat, HC Dobrogea Sud va juca pe teren propriu, joi, 29 martie, de la ora 18.00 (în direct la Digi Sport şi Telekom Sport), cu HC Vaslui.

Citeşte şi

Duș rece pentru HC Dobrogea Sud

HC Dobrogea Sud și-a asigurat prezența în sezonul viitor al Cupei EHF

HC Dobrogea Sud a câștigat, în premieră, Cupa României



12
Pagina a fost generata in 0.2408 secunde