Senatul a modificat legea privind Codul de procedură civilă, ca urmare a deciziei CCR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Senatul a modificat legea privind Codul de procedură civilă, ca urmare a deciziei CCR
Justiție 12 Noiembrie 2018 / 18:22 926 accesări 0 comentarii

Senatul a modificat, luni, prin reexaminare, legea privind Codul de procedură civilă, ca urmare a deciziei CCR care a adoptat parţial sesizarea ÎCCJ de neconstituţionalitate.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost adoptat cu 74 de voturi „pentru” şi 30 voturi „împotrivă”. Votul a fost reluat, în primă instanţă înregistrându-se doar 63 de voturi.

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei a adoptat un raport favorabil, de admitere cu amendamente.

„În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017, inclusiv în cererile prevăzute la art 94, pct 1 lit a-i din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropiere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciae, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inslusiv, precum şi în procesele portine începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art 94 pct 1 litera a-i din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”, prevede modificările aduse articolului XVIII, în cadrul Comisiei pentru modificarea legilor justiţiei, în urma reexaminării.

În forma adoptată de Parlament, articolul XVIII arăta astfel: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art 94 pct 1 litera a-i din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncp şi de asigurări sociale, în materie de expropriere. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.

Iniţiatorii proiectului legislativ sunt mai mulţi parlamentari din PSD.

Pe 12 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat CCR cu privire la neconstituţionalitatea unor prevederi din actul normativ. Proiectul de lege a fost sesizat la CCR şi de către 80 deputaţi din PNL ŞI PMP, pe 26 iunie.

Pe 4 iulie, Curtea Constituţională a admis sesizarea de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 454/ 04/07/2018. Astfel că proiectul legislativ s-a întors în Parlament pentru a se pune în acord cu decizia instituţiei.

Senatorul a fost prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind decizională.



Pagina a fost generata in 0.1612 secunde