Serialul „Familia Simpson“ - 30 de ani de la lansare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tribeca Film Festival 2019:

Serialul „Familia Simpson“ - 30 de ani de la lansare

Divertisment 19 Martie 2019 / 20:47 3271 accesări

Echipa de creaţie din spatele serialului "Familia Simpson", James L. Brooks, Matt Groening, Al Jean, Matt Selman şi Harry Shearer, vor marca 30 de ani de la lansarea celei mai longevive producţii de animaţie din istoria televiziunii americane, la Tribeca Film Festival 2019, au informat luni organizatorii citaţi de EFE. La eveniment vor fi difuzate două episoade ('Marge vs the Monorail' y 'The Day the Earth Stood Cool') urmate de o dezbatere moderată de cea mai cunoscută voce a serialului, Yeardley Smith, care dă viaţă personajului Lisa Simpson, în care creatorii vor analiza "moştenirea" popularului serial în istoria televiziunii americane. Tribeca Film Festival 2019, care se va desfăşura în perioada 24 aprilie - 5 mai, va fi un prilej şi pentru a marca 25 de ani de la lansarea serialului 'In Living Color', avându-l ca protagonist pe Jim Carrey, cu proiecţia episodului pilot şi o dezbatere la care vor participa şi creatorii săi, printre care Rosie Perez. Organizatorii au anunţat şi un program ce cuprinde aproape zece premiere mondiale de televiziune, care promit să se situeze printre cele mai vizionate seriale în următorul sezon, la care vor participa atât creatorii cât şi protagoniştii lor. Printre acestea se numără 'The Boys', o comedie neagră despre supereroi; 'The Hot Zone', un serial al National Geographic despre originea virusului Ebola şi venirea sa pe teritoriul american, sau documentarul 'I want my MTV', despre ascensiunea acestui canal de muzică ce a definit o întreaga generaţie.

La premiera celui de-al 6-lea sezon al serialului 'Younger' vor asista şi protagoniştii săi, Hilary Duff şi Nico Tortorella, în timp ce recentul laureat cu Oscar, Rami Malek, alături de Christian Slater vor marca patru ani de la lansarea serialului 'Mr. Robot' cu prezentarea ultimului său sezon.



12