„Sfinxul Rus: De ce este Rusia altfel?”, masă rotundă la Biblioteca Județeană Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Sfinxul Rus: De ce este Rusia altfel?”, masă rotundă la Biblioteca Județeană Constanța

Cultură 05 Aprilie 2022 / 19:07 937 accesări

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman" Constanța,în colaborare cu Universitatea „Ovidius" din Constanța,invită publicul pe data de7 aprilie 2022(joi), ora 17, înAula Bibliotecii Județene,la omasă rotundă cu tema „SfinxulRus:DeceesteRusiaaltfel?" avându-l ca invitat pe prof. univ. dr.Ioan Stanomir(Facultatea de Științe Politice din București) în dialog cu prof. univ. dr. habil.Angelo Mitchievici.

Rusia este țara care i-a dat culturii universale pe Dostoievski, Tolstoi, Turgheniev, Gogol, Bulgakov, un dramaturg de talia lui Cehov și un regizor de teatru, uluitor, precum Stanislavski, care a dat lumii spectacolul de balet și dansatori de excepție precum Nijinski, compozitori minunați precum Ceaikovski, Rahmaninov, Șostakovici, pe unii dintre pionierii cinematografiei, precum Eisenstein, Pudovkin, dar și mari regizori precum Tarkovski sau Mihalkov, filosofi precum Berdiaev, Soloviov, Șestov, mari sfinți ai ortodoxiei.

Cu aceștia, Rusia a cucerit, în numeroase rânduri, lumea occidentală și și-a fixat un loc binemeritat în cultura europeană. În ce raporturi se află această mare cultură rusă și umanismul ei cu regresia spre barbarie pe care Rusia o afișează astăzi? Există un mister al sufletului rus? Cum se împacă el cu violența, brutalitatea, cruzimea ireductibilă pe care o oferă astăzi Rusia lumii întregi?

Ce legătură este între imperiul rus, URSS și Rusia de astăzi și ce rol joacă elita rusească în economia simbolică a întregului ansamblu? Există un răspuns formulat în termenii culturii și nu ai politicii care să vizeze această agresiune împotriva civilizației europene, occidentale. De ce Rusia, care a contribuit la cultura europeană, promovează o atitudine occidentală militantă?Ar trebui să-l disociem pe Vladimir Putin de spiritul rus? Ce cărți citește, ce filme preferă Vladimir Putin?

Profesorul universitarIoan Stanomireste autorul a numeroase cărți de istorie a ideilor politice. Printre volumele publicate se numără:Conştiinţa conservatoare: Preliminarii la un profil intelectual(2004),O lume dispărută: Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici(coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, 2004),Explorări în comunismul românesc(coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008),Spiritul conservator: De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga(2008),Despre sunete şi memorie: Fragmente de istoria ideilor(2009),Apărarea libertăţii (1938–1947)(2010),Teodoreanu reloaded(alături de Angelo Mitchievici, 2011),Umbre pe pânza vremii: Secvenţe de istorie intelectuală(Humanitas, 2011),Junimismul şi pasiunea moderaţiei(Humanitas, 2013),Sfinxul rus: Idei, identităţi şi obsesii(2015),Comunism inc.(alături de Angelo Mitchievici, Humanitas, 2016),Rusia, 1917: Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și autoritarism(Humanitas, 2017),La Centenar: Recitind secolul României Mari(Humanitas, 2018),Așteptând revoluția: Pașoptismul și vocile sale(Humanitas, 2019). În 2018, a publicat la Editura Humanitas eseulUmbra Rusiei, în volumul colectivVin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.1753 secunde