Shuai Zhang a ajuns în sferturi la Melbourne

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Australian Open

Shuai Zhang a ajuns în sferturi la Melbourne

Sport 25 Ianuarie 2016 / 18:52 1043 accesări
Shuai Zhang continuă seria surprizelor, după ce a eliminat-o în primul tur la Melbourne pe constănțeanca Simona Halep

Shuai Zhang continuă seria surprizelor, după ce a eliminat-o în primul tur la Melbourne pe constănțeanca Simona Halep

Tenismena chineză Shuai Zhang, locul 133 WTA, care a eliminat-o pe constănțeanca Simona Halep în runda inaugurală a primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, a ajuns în sferturile de finală ale competiției de la Melbourne. Asiatica venită din calificări, care a mai trecut de Varvara Lepchenko (SUA, locul 51 WTA) şi de Alize Cornet (Franţa, locul 33 WTA), a învins-o în optimi pe americanca Madison Keys, cap de serie nr. 15 și locul 17 WTA, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-3. Chinezoaica se va duela pentru un loc în semifinale cu Johanna Konta, locul 47 WTA, care a depășit-o pe rusoaica Ekaterina Makarova (Rusia), cap de serie nr. 21 și locul 24 WTA, 4-6, 6-4, 8-6, devenind astfel prima tenismenă britanică prezentă în sferturi la Melbourne în ultimii 33 de ani. „A fost, cu siguranță, unul dintre cele mai spectaculoase meciuri pe care le-am disputat. Partida a fost una de nivel foarte ridicat, împotriva unei jucătoare foarte, foarte bune”, a spus tenismena născută în Australia, la Sydney, dar care a primit cetățenia britanică în urmă cu trei ani. Ultima reprezentantă a Marii Britanii care reușise să atingă sferturile la Australian Open a fost Jo Durie, în anul 1983.

Programul celorlalte meciuri din sferturi: Serena Williams (SUA, cap de serie nr. 11) - Maria Şarapova (Rusia, cap de serie nr. 5), Agnieszka Radwanska (Polonia, cap de serie nr. 4) - Carla Suarez Navarro (Spania, cap de serie nr. 10), Angelique Kerber (Germania, cap de serie nr. 7) - Victoria Azarenka (Belarus, cap de serie nr. 14).

Citește și:

Duel de zile mari în sferturile întrecerii feminine

Maria Şarapova a ajuns la 600 de victorii în carieră

Incident șocant pe „Rod Laver Arena” din Melbourne



12