Și-a înjunghiat iubita și a încercat să se sinucidă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Și-a înjunghiat iubita și a încercat să se sinucidă

Eveniment 25 August 2019 / 13:25 1960 accesări

Un bărbat din localitatea Lazu, județul Constanța, şi-a înjunghiat iubita în torace, într-o dispută casnică petrecută duminică, ulterior acesta provocându-şi multiple răni prin tăiere cu acelaşi cuţit, cu intenția de a se sinucide, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

Conform comunicatului IPJ, duminică dimineaţă, în localitatea Lazu, a fost sesizat, prin apel 112, faptul că un bărbat, de aproximativ 40 de ani şi-ar fi agresat partenera de viață, de 39 de ani, înțepând-o cu un cuţit, în zona toracelui, ulterior acesta provocându-şi răni prin înjunghiere.

Ambii răniţi au fost transportaţi pentru îngrijiri la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu două echipaje SMURD, după ce iniţial au primit îngrijiri la faţa locului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Staţiei de Ambulanţă Judeţeană Constanţa, ambii parteneri prezintă plăgi la torace, în zona inimii, femeia intrând imediat în operaţie, în timp ce partenerul ei, care a rămas conştient, a intrat în procedura de investigaţii medicale.

"Poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale efectuează cercetări la faţa locului în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi a încadrării juridice", precizează IPJ Constanţa.



Ştiri recomandate

12