Simona Halep a declarat forfait pentru turneul de la Auckland şi Openul Australiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Simona Halep a declarat forfait pentru turneul de la Auckland şi Openul Australiei

Sport 26 Decembrie 2024 / 15:45 622 accesări
Foto: facebook, Simona Halep

Foto: facebook, Simona Halep

Simona Halep a declarat forfait, din cauza unor probleme medicale, pentru turneul WTA de la Auckland şi Openul Australiei, la care urma să participe în perioada următoare.

"După ce am jucat în Abu Dhabi, din păcate am simţit din nou dureri la genunchi şi umăr.
După ce am discutat cu echipa mea, am decis că este rezonabil să amân începutul sezonului. Nu este ceea ce mi-am dorit, dar aş vrea să le mulţumesc organizatorilor de la Auckland şi din Australia pentru wild card-uri şi îmi pare rău că nu le voi putea lua de data aceasta", a precizat Halep într-un mesaj postat pe reţelele de socializare.

Turneul WTA 250 de la Auckland, dotat cu premii totale de 275.094 de dolari, este programat în perioada 30 decembrie - 5 ianuarie, în timp de Openul Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului viitor, va avea loc la Melbourne între 6 şi 26 ianuarie.



Ştiri recomandate

12