Simona Halep a revenit în ţară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După eliminarea de la Wimbledon

Simona Halep a revenit în ţară

Sport 10 Iulie 2018 / 09:18 654 accesări
Simona Halep: „Nu poţi să le ai pe toate”

Simona Halep: „Nu poţi să le ai pe toate”

Înfrângerea din turul al treilea de la Wimbledon, 6-3, 4-6, 5-7 cu taiwaneza Su-Wei Hsieh (locul 48 WTA), a oprit-o pe constănţeanca Simona Halep din cursa pentru câştigarea celui de-al doilea trofeu de Grand Slam din carieră. Halep s-a întors luni seară în ţară, fiind aşteptată de tatăl său şi de mai mulţi fani, iar la aeroport a declarat pentru Telekom Sport: „Nu poţi să le ai pe toate. M-am simţit bine, a fost bucurie foarte mare că am câştigat la Roland Garros. Am fost super concentrată pe Wimbledon, dar suprafaţa este dificilă şi nu am prea reuşit să-mi fac jocul. Da, e foarte greu, e cu totul altceva. Am încercat cât s-a putut să mă adaptez, dar n-a ieşit în ultimul meci. Nu ştiu cum să îmi explic şi nu ştiu dacă ar trebui eu să explic. Cred că aşa a fost să fie, şi cele mai jos clasate de locul 10 au jucat mai bine, au avut mai multă încredere”. În ciuda eliminării surprinzătoare de la Wimbledon, înaintea optimilor de finală, Simona Halep se menţine pe primul loc în clasamentul WTA.

Taguri articol


12