Simona Halep „a spulberat-o” pe Venus Williams, urmează Serena

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Simona Halep „a spulberat-o” pe Venus Williams, urmează Serena

Sport 19 Ianuarie 2019 / 11:37 633 accesări
Sursa foto: www.wtatennis.com

Sursa foto: www.wtatennis.com

Principala favorită la câştigarea Australian Open s-a calificat în stil de mare campioană în optimile de finală ale primului turneu de Gran Slam al anului. Sâmbătă, în turul al treilea, Simona Halep, ocupanta primului loc în clasamentul WTA, a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-3, pe americanca Venus Williams (SUA, locul 37 WTA), după o oră şi 17 minute de joc. În primul set, după ce a fost condusă cu 2-1, Simona Halep a câştigat cinci game-uri consecutiv, iar în setul secund istoria s-a repetat, de la 2-3 urmând patru game-uri adjudecate consecutiv de sportiva noastră.

Tenismena constănţeană o va înfrunta în optimile de finală ale turneului de la Melbourne pe americanca Serena Williams (locul 16 WTA şi cap de serie numărul 16), care a depăşit-o, tot sâmbătă, în turul al treilea, pe Dayana Yastremska (Ucraina, locul 57 WTA), cu scorul de 6-2, 6-1.

Va fi a zecea confruntare directă dintre cele două tenismene şi prima după ce Serena Williams a devenit mamă, Simona Halep având o singură victorie în palmares.

Halep şi-a asigurat prin calificarea în optimile de finală ale turneului de la Melbourne un cec în valoare de 260.000 de dolari australieni şi 240 puncte WTA.



12