Simona Halep, învinsă de Elina Svitolina în optimi la US Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Simona Halep, învinsă de Elina Svitolina în optimi la US Open

Sport 05 Septembrie 2021 / 21:50 542 accesări

Simona Halep a fost învinsă de ucraineanca Elina Svitolina, cu 6-3, 6-3, duminică, la New York, în optimile de finală ale turneului US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului.

Svitolina (26 ani, 5 WTA), a cincea favorită a turneului, a obţinut victoria după o oră şi 16 minute de joc.

Elina Svitolina a avut procentaje mai bune decât Halep la ambele servicii, încheind cu 16 winners şi 14 greşeli neprovocate, în timp ce Halep a avut 24 de winners şi 22 de erori neforţate.

Svitolina, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo, are acum 6-5 în meciurile directe cu Halep. Soţia lui Gael Monfils câştigase şi precedenta confruntare, la Turneul Campioanelor din 2019, cu 7-5, 6-3.

Halep va primi pentru evoluţia sa un cec de 265.000 de dolari şi 240 de puncte WTA. Ea nu a participat la ediţia de anul trecut a turneului de la Flushing Meadows.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.3609 secunde