Sindicaliștii cer norme pentru decontarea transportului profesorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sindicaliștii cer norme pentru decontarea transportului profesorilor

Justiție 13 Mai 2015 / 00:00 1004 accesări

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) cere Guvernului să urgenteze aprobarea normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice şi personalului didactic auxiliar din învăţământ, pentru a putea astfel să fie făcută plata acestor drepturi. Potrivit FSLI, în urma Acordului semnat în 27 octombrie 2014 între Guvern şi federaţiile sindicale din învăţământ, prin OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 s-a consacrat obligația autorităților administrației publice locale de a cuprinde în bugetul local sumele destinate decontării cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi personalului auxiliar auxiliar din învățământul preuniversitar. În actul normativ se prevede că finanţarea acestor cheltuieli se va face din veniturile proprii ale bugetelor locale şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. ”FSLI își exprimă, pe această cale, convingerea că adoptarea Hotărârii de Guvern de aprobare a normelor metodologice, în forma discutată de Ministerul Educației şi Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice cu reprezentanții federațiilor sindicale, va conduce la înlăturarea dificultăților de decontare a cheltuielilor de navetă, cu care se confruntă personalul didactic și auxiliar care face naveta la și de la locul de muncă”, arată FSLI, într-un comunicat. Sindicaliștii spun că problemele cele mai mari au apărut după intrarea în vigoare a Legii educației 1/2011. ”Prin Legea nr.1/2011 s-a eliminat procedura de decontare a navetei existentă în Legea nr. 128/1997, dar s-a păstrat obligativitatea decontării navetei din cheltuielile complementare asigurate din bugetele locale, reglementare care nu a fost respectată de multe consilii locale”, au adăugat reprezentanţii FSLI.



12