Sindicaliştii din administraţia publică ar putea declanşa greva generală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sindicaliştii din administraţia publică ar putea declanşa greva generală

Social 11 August 2007 / 00:00 769 accesări

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) cere Guvernului să nu ia decizia reducerii numărului de angajaţi din administraţia publică locală sau a reducerii salariilor acestora cu 10%, în caz contrar urmînd să declanşeze proteste şi grevă generală. Biroul Executiv al FNSA, întrunit ieri, a trimis o scrisoare Guvernului, în care avertizează că dacă reducerile de personal vor avea loc, “se va solicita demisia Executivului pentru incompetenţă“, iar actul emis va fi atacat la instanţele de judecată competente şi va fi sesizat Consiliul Europei. Preşedintele FNSA, Valer Suciu, a declarat că în urma analizei făcute, a rezultat faptul că numărul de salariaţi din administraţia publică locală a crescut, în ultimii 3-4 ani, în mod justificat şi firesc. “Creşterea este urmare a preluării unor activităţi noi, iar după integrarea în UE s-au înfiinţat compartimente noi, care se ocupă de întocmirea de proiecte europene. În plus, creşterea s-a făcut în mod controlat, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici“, a afirmat Suciu. El susţine că în administraţia publică locală hotărîrile consiliilor locale sau judeţene privind aprobarea organigramelor nu pot fi modificate oricînd, oricum şi de oricine. “Am solicitat celor responsabili să nu ia o decizie contrară bunului mers din administraţia locală, în sensul de a se reduce numărul de salariaţi sau salariile acestora. În caz contrar, am arătat că vom trece la acţiuni de protest: grevă japoneză pe 14 septembrie, grevă de avertisment, în 21 septembrie şi grevă generală, în 2 octombrie“, a spus Suciu. Termenele ţin de parcurgerea procedurilor legale privind acţiunile de protest. Intenţia FNSA de a recurge la acţiuni de protest se alătură deciziei Alianţei Sed Lex, care a anunţat în urmă cu două zile că ar putea recurge la grevă.

Sindicaliştii din administraţie solicită şi adoptarea în regim de urgenţă a legii privind sistemul unitar de salarizare a funcţionarilor publici ca şi adoptarea în regim de urgenţă a legii salarizării personalului contractual din administraţie, acestea fiind pe lista cu cele mai importante revendicări. FNSA cere Guvernului emiterea mai multor acte normative, ca revendicări ale salariaţilor din administraţia publică locală, Biroul Executiv al FNSA, stabilind lista de revendicări pentru rezolvarea unor probleme scadente din administraţia locală. Valer Suciu, a mai spus că sindicaliştii din administraţie solicită adoptarea în regim de urgenţă a legii privind sistemul unitar de salarizare a funcţionarilor publici, în forma negociată cu partenerii sociali, negocierea punctului valoric înainte de întocmirea proiectului de buget pe anul 2008, precum şi negocierea şi adoptarea în regim de urgenţă a legii salarizării personalului contractual din administraţie. “Se tergiversează adoptarea acestora. Am şi fost minţiţi în mai multe rînduri“, a afirmat Valer Suciu. El a adăugat că a dat 30 de zile Guvernului pentru a răspunde acestor revendicări, în caz contrar, urmînd să fie declanşate acţiuni de protest, separate de cele preconizate în cazul reducerii personalului din administraţia publică. Potrivit acestuia, la nivel naţional sînt aprox. 45.000 de funcţionari publici în administraţia publică locală şi 180.000 personal contractual. FNSA este cea mai mare federaţie din administraţia publică locală, avînd un număr de 35.000 de membri din consilii judeţene, primării şi instituţii subordonate.



12