Situația privind Coronavirusul la Constanța. 561 de persoane internate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Situația privind Coronavirusul la Constanța. 561 de persoane internate

Sănătate 09 Noiembrie 2021 / 08:52 1848 accesări

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 66.004 persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 1.987 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 561 de persoane internate, la nivelul județului Constanța.

Paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Municipal Medgidia (160 – 130 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța (100 – 94 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 106 ocupate), Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța (122 – 119 ocupate), Secția Exterioară Agigea (55 – 47 ocupate), Secția Exterioară Psihiatrie Palazu Mare (4 – 1 ocupat),Spitalul Militarde Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu”Constanţa (6 – 6 ocupate) și Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) Constanța (10058ocupate).

De asemenea, la nivelul județului sunt 1.726 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 4.681 de persoane sunt izolate la domiciliu.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul pandemiei, până în prezent, 857 de cadre didactice, 3.058 de elevi, 418 studenți și 218 angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 2.319 cazuri de infectare în rândul personalului: medici (494), asistenți medicali (1.074) și personal auxiliar (751).

În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 667 de teste antigen rapide și 136 de teste RT-PCR.

Până în data de 08 noiembrie 2021, în județul Constanța au fost administrate 561.463 de doze de vaccin împotriva COVID-19. La ultima raportare, realizată la interval de 24 de ore, au fost efectuate 2.418 noi vaccinări.



Ştiri recomandate

12