Social democrații se pregătesc să taie în carne vie! O nouă ședință CEx

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
OUG privind amnistia și grațierea, printre subiectele abordate

Social democrații se pregătesc să taie în carne vie! O nouă ședință CEx

Politică 06 Decembrie 2018 / 16:07 1552 accesări

PSD o ține tot într-o ședință. Potrivit unor surse, social democrații se vor reuni din nou în cadrul unei ședințe a Consiliului Naţional şi a Comitetului Executiv. Această întrunire ar putea avea loc în 16 decembrie, potrivit unor surse politice din interiorul partidului, citate de Mediafax. „Când o să avem Consiliul Naţional, pe 16, o să facem şi Cex-ul”, au declarat surse politice.

DESPRE CE SE VA DISCUTA LA ȘEDINȚĂ

Printre temele care ar putea fi dezbătute în şedinţa Comitetului Executiv se numără şi ordonanţa de urgenţă privind amnistia şi graţierea. Deputatul PSD Cătălin Rădulescu i-a criticat, marţi, pe „bădălăii” din PSD, dar şi pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care ar fi vinovaţi că până acum nu a fost dată de guvern o ordonanţă privind amnistia şi graţierea. El spune că este supărat că se amână un lucru necesar pentru România. „Nu îmi place termenul în care discutăm subiectul ăsta şi anume că ordonanţa trebuie dată pentru ceva. Spunând în media prostia asta, toata lumea va crede că o ordonanţă sau lege se dă pentru o anumită persoană. Ordonanţele sau legile se fac pentru cetăţeni. că dintre aceştia beneficiază direct sau indirect X sau Y este partea a doua. Dar nu am văzut până acum ca o anumită lege sau ordonanţă să fie dată pentru cineva. Că de ea a beneficiat cineva anume, asta e partea a doua”, a spus deputatul PSD Cătălin Rădulescu. În schimb, liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că nu are pe masă nicio ordonanţă de urgenţă în acest sens. De asemenea, Liviu Dragnea, anunţa, miercuri, că şedinţa Consiliului Naţional va avea loc la mijlocul lunii decembrie. „Cred că vom mai avea o şedinţă de Consiliu Naţional la mijlocul acestei luni. O să trimită Mihai Fifor şi Codrin Ştefănescu astăzi şi la colegii din Consiliul Naţional această invitaţie în care vom constitui Consiliul Naţional şi departamentele, dar nu altceva”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor. La ultima şedinţă a Comitetului Executiv al PSD, care a avut loc pe 5 noiembrie, social-democraţii au decis excluderea lui Marian Neacşu şi a lui Adrian Ţuţuianu din partid.

SE CAUTĂ SOLUȚII PENTRU NUMIREA NOILOR MINIȘTRI

În timp ce liderii social democrați fac pregătiri pentru un nou CEx, premierul Viorica Dăncilă, împreună cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi cu secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, caută soluţii juridice pentru a debloca înlocuirea miniştrilor Dezvoltării Regionale şi Transporturilor. Cei trei sunt nevoiți să procedeze astfel pentru că președintele Klaus Iohannis refuză să semneze decretele de numire ale noilor miniștri, Mircea Drăghici (Transporturi) și Lia Olguța Vasilescu (Dezvoltare Regională). Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi seară la România Tv, că va mai aştepta câteva zile, după care va sesiza Curtea Constituţională, în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis va întârzia cu numirea miniştrilor Dezvoltării Regionale şi Transporturilor. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat de săptămâna trecută că va lua o decizie după 1 Decembrie în ceea ce priveşte cea de-a doua remaniere guvernamentală privind portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare. Preşedintele i-a respins pe Ilan Laufer la Dezvoltare şi Lia Olguţa Vasilescu la Transporturi, noile propuneri ale premierului Viorica Dăncilă fiind Lia Olguţa Vasilescu pentru portofoliul de ministru al Dezvoltării şi Mircea Drăghici pentru Transporturi.



12