Societatea civilă din CSM se opune eliminării punctelor privind Secţia de anchetă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După boicotul celor 7

Societatea civilă din CSM se opune eliminării punctelor privind Secţia de anchetă

Justiție 25 Iunie 2019 / 17:54 995 accesări

Reprezentanţii societăţii civile în CSM, Victor Alistar şi Romeo Chelariu, au precizat că dezaprobă comportamentul celor 7 membri care au condiţionat participarea la plen şi arată că se opun eliminării de pe ordinea de zi a punctelor care vizează Secţia de anchetă, aşa cum au cerut aceştia.

„În dimineaţa zilei de luni 24 iunie, la ora 9.30 în sala de plen, ne-am aflat 10 membri ai CSM, oră la care am fost informaţi, cei prezenţi, de către Preşedintele CSM despre faptul că a fost anunţată de către 7 membri că „nu coboară în sala de şedinţe dacă nu se elimină trei puncte de pe ordinea de zi” anunţate prin convocator, respectiv punctele privind concursurile de la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi o cerere de rezervare legală a unui post de execuţie”, informează, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii societăţii civile în CSM, Victor Alistar şi Romeo Chelariu.

Faţă de aceste elemente, cei doi au subliniat câteva idei atât pentru corpul magistraturii, cât şi pentru opinia publică:

„Apreciem că este inadmisibil ca în desfăşurarea activităţii Plenului CSM să se recurgă la orice forme de condiţionare între membrii Consiliului, indiferent de forma şi de încadrarea acesteia. Conduita de boicotare a lucrărilor Plenului CSM este de natură a bloca funcţionarea unor instituţii ale sistemului judiciar ceea ce reprezintă încă un argument în plus pentru ca atribuţiile de numire şi revocare a unor magistraţi să nu fie date în competenţa exclusivă a Plenului. Solicitarea pe fond este neîntemeiată şi nejustificată, îmbrăcând un pronunţat caracter politic şi nu juridic, dat fiind că Plenul CSM are obligaţia de a îndeplini procedurile stabilite de legile în vigoare şi nu are dreptul să se derobeze de responsabilităţile tratate de lege”, arată sursa citată.

Potrivit acestora, este inadmisibil ca unei autorităţi precum CSM să i se ceară „să nu aplice legea pentru raţionamentul că nu suntem de acord cu prevederile acesteia”, ori pentru că trebuie aşteptate puncte de vedere ale instituţiilor europene.

„O asemenea abordare reprezintă un mesaj pentru magistraţi că pot să refuze să îşi îndeplinească obligaţiile de serviciu trasate de lege, până la o modificare a acesteia ceea ce încalcă ordinea de drept şi statutul profesiei reglementat de Legea nr. 303/2004. În cazul de faţă sunt şi aspecte evidente de conflict de interese pentru unii membri ai Consiliului, fie şi dacă ar fi doar la nivel moral, precum şi elemente de opţiuni politice privind competenţa de legiferare, ceea ce este strict interzis în activitatea judiciară şi extrajudiciară a magistraţilor”, mai spun reprezentanţii societăţii civile în CSM.

„În concluzie, ne opunem categoric eliminării respectivelor puncte de pe ordinea de zi a Plenului CSM care ar avea consecinţa încălcării prevederilor legale în vigoare şi obligaţiilor profesionale individuale şi colective”, mai spun Alistar şi Chelariu.

Şapte membri ai CSM, printre care şi Nicolae Solomon, vicepreşedinte al forului, eu cerut public amânarea tuturor discuţiilor cu privire la Secţia de Investigare a magistraţilor până la traducerea raportului Comisiei de la Veneţia şi a raportului GRECO.

Aceştia nu s-au prezentat la plenul de luni, de aceea şedinţa a fost amânată din lipsă de cvorum.



Ştiri recomandate

12