Șofer fugar, arestat preventiv

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șofer fugar, arestat preventiv

Eveniment 06 Noiembrie 2017 / 09:51 714 accesări

Autorul accidentului de sâmbătă, 4 octombrie, care a avut loc pe bulevardul Soveja, din Constanța, a fost arestat preventiv, anunță Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Potrivit comunicatului de presă, la data de 05.11.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul V.R.G., cercetat pentru săvârşirea a infracţiunilor prev. şi ped. de art. 196 alin 2 şi 3 din C.pen şi art. 338 alin. 1 C.pen, cu aplic art. 38 alin. 1 C.pen.

Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că:

„La data de 04.11.2017, în jurul orelor 1151, inculpatul, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca BMW, a surprins şi accidentat persoana vătămată F.M, ce se angajase în traversarea străzii Soveja din mun. Constanţa, iar, după producerea accidentului, a părăsit locul acestuia fără încuviinţarea organului de cercetare penală sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, timp în care victima accidentului a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, în vederea acordării primului ajutor, suferind un traumatism cranio – cerebral ce i-a pus viaţa în primejdie, suferind leziuni care necesită pentru vindecare 70-75 zile de îngrijiri medicale.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a fixat termen pentru judecarea propunerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat data de 06.11.2017, ora 12“.



12