Sorin Oprescu, din nou la DNA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sorin Oprescu, din nou la DNA

Eveniment 19 Septembrie 2015 / 14:29 456 accesări

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost adus, vineri, din nou la DNA, pentru a doua zi consecutiv, pentru a asista la percheziţiile informatice şi desigilarea unor probe. Oprescu se află în arest preventiv, fiind cercetat în stare de arest preventiv, pentru luare de mită. Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul Primăriei Capitalei. „Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% și 33% din profitul brut, iar diferența revenea funcționarilor din cadrul aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită. Un procent de 10% din valoarea contractului era cerut pentru Oprescu”, susțin procurorii DNA.

Procurorii DNA susţin că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea sa şi o persoană de încredere, a primit de la primul suma de 25.000 euro din 60.000 euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la patru persoane care ulterior l-au denunţat. Surse judiciare declarau că persoana care i-a dus banii lui Sorin Oprescu ar fi şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa. Sorin Oprescu a fost ulterior oprit în trafic, în noaptea de 5 spre 6 septembrie, iar asupra sa ar fi fost găsită suma de 5.000 de euro din banii care ar fi fost primiţi ca mită, au mai spus sursele citate.

Taguri articol


12