Guvernul României a decis. Ambasada noastră se va muta de la Tel Aviv la Ierusalim. Suntem prima țară din Europa care face această mișcare. Cu mari implicații politice, geostrategice și, evident, emoționale. Liviu Dragnea este cel care a anunțat ieri seară această mișcare a Guvernului. Iar azi aflăm că președintele Klaus Iohannis nu a fost consultat. Pe tema mutării ambasadei la Ierusalim avem un nou război româno-român. Și interinstituțional. De ce a fost sărit președintele?

Când Donald Trump, în numele Statelor Unite, a luat această decizie istorică, reacțiile unor state arabe și mai ales unor comunități musulmane împotriva Washingtonului nu au întârziat să apară. Dimpotrivă. Au fost și prompte și violente. Motivul care stă în spatele acestor reacții este că Ierusalimul a primit un statut de oraș internațional. O capitală nu a unui stat, ci a trei religii. Și așa au stat lucrurile până de curând.

În momentul în care instituții ale statului israelian, ale administrației sale centrale, precum și instituții ale altor state, cum sunt ambasadele, își schimbă locația și pleacă de la Tel Aviv la Ierusalim, în mod simbolic este avansată teza conform căreia Ierusalimul devine capitala statului Israel. Așa cum a fost mult. Până când Israelul a dispărut ca stat.

Treptat, după cel de-al Doilea Război Mondial, lucrurile s-au schimbat. Astăzi, Israelul este un stat și, în ciuda dimensiunilor sale reduse sub aspect teritorial, este chiar unul dintre stalele puternice ale lumii. Autoritățile israeliene consideră că, prin mutarea disimulată sau chiar fățișă a capitalei la Ierusalim, caracterul religios al acestui oraș istoric poate fi conservat. Fără a afecta niciuna dintre cele trei religii.

În acest context, mișcarea autorităților guvernamentale de la București este îndrăzneață și probează încă o dată decizia românilor de a-și consolida parteneriatul strategic atât cu Statele Unite, cât și cu Israelul. Evident, există riscuri. Inclusiv riscuri de securitate. Nu este exclus să fie declanșate demonstrații sau chiar atentate împotriva României. Avem de-a face însă cu riscuri nu numai asumate, ci și luate, după opinia mea în calcul cu înțelepciune de către autoritățile de la București. Pragmatic vorbind, relațiile noastre cu Israelul în plan economic, politic și militar sunt mai puternice și, prin urmare, mai prețioase decât relațiile pe care le avem cu statele ostile în raport cu decizia de la Washington și de la București.

Și, tocmai având în vedere acest tip de raționament, putem să ne punem în mod firesc întrebarea de ce nu a fost consultat președintele României. De ce această măsură s-a luat peste capul lui. Dacă ar fi fost consultat, s-ar fi opus? Dacă ar fi fost consultat și s-ar fi opus, ambasada nu mai putea fi mutată? Sau există un alt motiv pentru care Klaus Iohannis a fost ignorat?

Conform Constituției României, președintele are în mod incontestabil atribuții importante privind politica externă. Și care nu sunt doar de reprezentare în diferite organisme internaționale. În definitiv, președintele este cel care numește ambasadorii, în timp ce primul-ministru este cel care îi numește pe consuli. Desigur, numirea ambasadorilor, apanaj al președintelui, nu înseamnă și faptul că politicile pe care aceștia le promovează sunt gestionate exclusiv de instituția prezidențială. Un participant activ la politica externă a României este fără îndoială Guvernul. Tocmai de aceea, în Guvern, o poziție importantă este deținută de ministrul de Externe. Care nu este numit de Președinție.

În principiu, mutarea dintr-un loc într-altul a unei ambasade este exclusiv apanajul ministrului de Externe, la fel cum desemnarea unui ambasador este apanajul președintelui. Numai că, în acest caz, vorbim de o decizie cu implicații profunde în materia politicii externe a României. O decizie despre care putem să spunem, fără a exagera, că este istorică. Și, tocmai de aceea, ea trebuia să fie consecința unei consultări între Guvern și președinte. Cel puțin. Ideal ar fi fost ca și opoziția să fie consultată în prealabil.

Dacă decizia mutării Ambasadei României la Ierusalim ar fi fost expresia unui acord al întregii societăți românești, greutatea respectivei decizii ar fi fost mult mai mare. Și nu există niciun indiciu că președintele României s-ar fi opus.

De aceea, cred că explicația trebuie dată într-o logică tipic românească. Președintele PSD, domnul Liviu Dragnea, anunțând această decizie luată de Guvernul PSD plus ALDE, a dorit să fure startul. Să preia inițiativa. Să arate cine este mai tare într-o chestiune importantă de politică externă. Și, astfel, Iohannis a fost lăsat cu ochii în soare. Cred că avem de-a face cu un semnal. Un semnal extern pe care Guvernul României îl dă ca să aratecă el se află la butoane și nicio altă instituție a statului.