Spaniolul Ruben de la Barrera a început cu o remiză în Liga 1

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa 1: FC VIITORUL CONSTANŢA - UTA ARAD 1-1

Spaniolul Ruben de la Barrera a început cu o remiză în Liga 1

Sport 23 August 2020 / 11:42 785 accesări
Ruben de la Barrera Fernandez aşteaptă prestaţii superioare din partea jucătorilor de la Viitorul

Ruben de la Barrera Fernandez aşteaptă prestaţii superioare din partea jucătorilor de la Viitorul

FC Viitorul Constanţa a remizat pe teren propriu, 1-1 (G. Iancu 43-pen. / Buhăcianu 44) cu nou-promovata UTA Arad, sâmbătă, în prima etapă a sezonului 2020-2021 din Liga 1. Meciul a reprezentat debutul în prima ligă pentru noul staff tehnic al Viitorului, condus de spaniolul Ruben de la Barrera Fernandez, noul manager tehnic al echipei constănţene.

„A fost primul meci. Nu este uşor să joci în astfel de condiţii, atunci când o singură formaţie construieşte, iar cealaltă blochează. Am făcut multe lucruri bune, dar puteam provoca mai multe faze periculoase, însă o atingere în plus, o gândire mai rapidă sau o orientare mai bună în teren, toate acestea ne-au împiedicat să mai străpungem defensiva adversă. Ne-am dorit să câştigăm, cu siguranţă, dar trebuie să analizăm jocul. Am irosit şi câteva situaţii bune de a marca... Ne aşteaptă un drum lung împreună şi trebuie să muncim cu toţii, să ne antrenăm serios şi să prestăm un fotbal de calitate, să fim mai buni”, a declarat Ruben de la Barrera Fernandez, managerul tehnic al Viitorului, la conferinţa de presă.



12