Split TVA – opțiunea a 273 de firme, dintre care 12, de stat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Split TVA – opțiunea a 273 de firme, dintre care 12, de stat
Economie 10 Octombrie 2017 / 11:58 1508 accesări 0 comentarii

Mai puțin de 300 de firme au aplicat pentru mecanismul plății defalcate a TVA, până marți dimineață, în condițiile în care numai în București au beneficiat de îndrumare 590 de firme, potrivit unor surse din Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Astfel, luni seara erau, în total, 273 de firme care au optat pentru această opțiune, dintre care 12 companii de stat. Fiscul anunța luni, într-un comunicat, faptul că mai puțin de 600 de firme din București au beneficiat de îndrumare referitoare la plata defalcată a TVA, în cadrul unor întâlniri organizate de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice.

'Până în prezent, pe această temă au avut loc 5 întâlniri cu 590 de reprezentanți ai contribuabililor interesați de mecanismul privind plata defalcată a TVA, întâlniri organizate și la sediul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București. Toate întâlnirile au avut alocate sesiuni de întrebări și răspunsuri', preciza, luni, ANAF. În zilele de 4 și 5 octombrie 2017, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (DGRFPB) a organizat încă două întâlniri cu reprezentanții contribuabililor interesați de mecanismul plății defalcate a taxei pe valoarea adăugată, prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 23/ 2017. Cele două zile de dezbateri au avut loc la sediul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) filiala București, în prima zi participând 295 de persoane, iar în cea de-a doua 176 de persoane. Guvernul a decis, în luna august, introducerea plății defalcate a TVA în mod obligatoriu pentru toate firmele, de la 1 ianuarie. Măsura se aplică opțional de la 1 octombrie.

Cu toate acestea, în urmă cu o săptămână, senatorii au votat, în cadrul ședinței Comisiei de buget-finanțe, un amendament prin care plata defalcată a TVA ar urma să se aplice doar companiilor care semnează contracte cu statul, iar pentru restul măsura să devină opțională.

Taguri articol

Adaugă comentariul tău

NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1691 secunde