Sportivii din județul Constanța, printre protagoniștii CN de taekwondo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sportivii din județul Constanța, printre protagoniștii CN de taekwondo

Sport 08 Mai 2016 / 17:02 2461 accesări

Taekwondo este un sport foarte spectaculos

Taekwondo este un sport foarte spectaculos

La proba de speed kick este important numărul de lovituri corecte aplicate unui manechin

La proba de speed kick este important numărul de lovituri corecte aplicate unui manechin

Organizatorii au pregătit cupe, diplome și medalii pentru sportivii care au urcat pe podium

Organizatorii au pregătit cupe, diplome și medalii pentru sportivii care au urcat pe podium

Gabriel Ifrim a devenit campion național la categoria 68 kg, seniori

Gabriel Ifrim a devenit campion național la categoria 68 kg, seniori

Sâmbătă a avut loc deschiderea oficială a competițiilor organizate în weekend la Constanța

Sâmbătă și duminică, la Sala Sporturilor din Constanța au avut loc trei atractive competiții de taekwondo WTF, organizate de CS Tae Keon Hârșova și de Federația Română de Taekwondo WTF, cu sprijinul Asociației Litoral - Delta Dunării și al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța. Este vorba despre Cupa Tomis pentru copii, juniori mici și cadeți (sportivi cu vârsta între 6 și 13 ani), Campionatul Național pentru juniori (sportivi cu vârsta între 14 și 17 ani) și Campionatul Național pentru seniori (sportivi cu vârsta între 17 și 35 de ani). La startul acestor competiții s-au aliniat cei mai buni practicanți de taekwondo WTF din țară (în total au fost reprezentate peste 50 de cluburi), pentru că au fost și competiții de verificare înaintea Campionatelor Mondiale și Europene care vor avea loc anul acesta. Printre aceste cluburi s-au numărat și cinci din județul Constanța: CS Tae Keon Hârșova, CS Marina Constanța, CSC Mihail Kogălniceanu, CS Asiart Hârșova, CS Dacia Mircea Vodă.

CS Tae Keon Hârșova (antrenori Mihaela Micu, Viorel Cheval și Adrian Talide) a înscris 22 de copii, juniori mici și cadeți la Cupa Tomis, cucerind 17 medalii (7 de aur, 7 de argint și 3 de bronz). S-au clasat pe primul loc la categoriile respective Brianna Miuțu (copii 2, categoria 25 kg), Lorena Pribeagu (copii 1, 25 kg), Andra Sandu (junioare mici, 35 kg), Maxun Curt-Omer (juniori mici masculin, 30 kg), Georgiana Marin (junioare mici, +40 kg), Yusuf Dinescu (cadeți, 45 kg) și Claudiu Trefil (cadeți, 53 kg). Iată și sportivii care au cucerit medalii pentru CS Tae Keon Hârșova la Campionatul Național pentru juniori (din totalul de opt sportivi, cinci au urcat pe podium): Gabriel Sclipcea (aur la categoria 48 kg), Valeriu Aliman (aur la 59 kg), Sergiu Cazacu (bronz la 51 kg), Ruxița Dragone (bronz la 52 kg), Andreea Pelivan (bronz la 68 kg). Doar un sportiv de la Tae Keon, dintre cei doi participanți la CN de seniori, a reușit să urce pe podium. Este vorba despre Gabriel Ifrim, care și-a păstrat titlul de campion național la categoria 68 kg cucerit anul trecut.

Citește și:

Constanța devine în weekend capitala taekwondo-ului românesc

12