SSC Farul şi Axiopolis evoluează în deplasare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a 3-a, Seria a 2-a, etapa a 21-a

SSC Farul şi Axiopolis evoluează în deplasare

Sport 19 Aprilie 2018 / 10:14 629 accesări
După remiza cu Progresul Spartac, SSC Farul nu mai are voie să facă paşi greşiţi

După remiza cu Progresul Spartac, SSC Farul nu mai are voie să facă paşi greşiţi

Vineri, de la ora 17.00, în etapa a 21-a a Ligii a 3-a la fotbal, Seria a 2-a, formaţiile din judeţul Constanţa vor juca în deplasare. Aflată în lupta pentru promovarea în eşalonul secund, SSC Farul Constanța va disputa, pe stadionul „Delta” din Tulcea, derby-ul dobrogean cu echipa Delta Dobrogea, ocupanta penultimului loc în clasament. Un meci în care jucătorii conduşi de Petre Grigoraş au prima şansă, iar câştigarea celor trei puncte puse în joc este singura variantă luată în calcul. „Să sperăm că în ultimele şase etape vom câştiga şi aşteptăm ca şi jocul rezultatelor să ne fie favorabil. E clar că stăm şi la mâna altor echipe. Niciun un meci nu este câştigat sau pierdut înaintea disputării acestuia”, consideră tehnicianul Farului.

Aflată pe locul al treilea, la două puncte distanţă de primele două clasate, SSC Farul şi Progresul Spartac, formaţia Axiopolis Sport Cernavodă va întâlni pe Sportul Chiscani, iar jucătorii antrenaţi de Ionel Melenco sunt decişi să obţină victoria.

Celelalte partide ale etapei se vor disputa după următorul program - vineri, ora 17.00: FCSB II - FC Voluntari II; sâmbătă, ora 17.00: CSM Oltenița - Unirea Slobozia, Înainte Modelu - Agricola Borcea, Metalul Buzău - Victoria Traian, Progresul 1944 Spartac București - CSM Rm. Sărat.

Clasament Seria a 2-a: 1. SSC FARUL CONSTANȚA 49p (golaveraj: 67-20), 2. Progresul Spartac București 49p (62-20), 3. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODĂ 47p (54-21), 4. Unirea Slobozia 41p (68-30), 5. Metalul Buzău 40p (36-17), 6. FCSB II 34p (53-28), 7. FC Voluntari II 34p (50-25), 8. Înainte Modelu 28p (54-45), 9. CSM Rm. Sărat 24p (24-41), 10. Agricola Borcea 14p (30-59), 11. Sportul Chiscani 14p (17-68), 12. CSM Oltenița 13p (23-45), 13. Delta Dobrogea Tulcea 10p (21-69), 14. Victoria Traian 3p (12-83).

Citeşte şi

Meci egal între SSC Farul şi Progresul Spartac, Axiopolis a câştigat la scor

SSC Farul a remizat la Rm. Sărat, Axiopolis s-a impus la Olteniţa



12