“Stabilirea taxelor şi impozitelor este apanajul strict al administraţiei publice locale“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Preşedintele Asociaţiei Muncipiilor din România, democratul Adriean Videanu

“Stabilirea taxelor şi impozitelor este apanajul strict al administraţiei publice locale“

Administrație 15 Iulie 2006 / 00:00 1381 accesări

Deschisă joi, la Mangalia, Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) a continuat ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, cînd la lucrări au fost prezenţi secretarul de stat din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Cătălin Doică, şi ministrul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Gheorghe Barbu. Cei doi au continuat în ritmul impus joi de către colegii lor de guvernare, dînd lecţii “preţioase“ primarilor. În cadrul acestei adunări au fost adordate probleme legate de finanţările europene şi modul în care trebuie să se pregătească autorităţile locale pentru o mai bună şi eficientă accesare a acestor bani. În plus, membrii AMR au ridicat şi probleme legate de legislaţie, în special de Legea Curţii de Conturi, Legea privind modificarea Codului Fiscal, Legea asociaţiilor de proprietari, legile privind producerea, transportul şi distribuţia energiei termice, legea Poliţiei locale, legile proprietăţii şi, nu în ultimul rînd, Legea administraţiei publice locale. “La toate aceste legi, membrii AMR au avut amendamente chiar dacă, spre nefericirea noastră, o parte dintre acestea au trecut de Parlament cu unele prevederi contrare a ceea ce noi am discutat cu reprezentanţii administraţiei publice centrale“, a declarat preşedintele AMR şi primarul general al municipiului Bucureşti, Adriean Videanu.

Adunarea generală a AMR a fost urmată de o conferinţă de presă susţinută de preşedintele AMR, la care au mai participat vicepreşedintele AMR şi primarul municipiului Oradea, Petre Filip, primarul Mangaliei, Zanfir Iorguş, vicepreşedintele AMR şi primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, şi secretarul general al AMR şi primarul Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, Andrei Chiliman. “Pot să spun că s-a desprins din această dezbatere nevoia unei mai bune comunicări între administraţia publică centrală şi administraţia publică locală, dat fiind faptul că sîntem consecvenţi principiului subsidiarităţii şi descentralizării. În România, acordarea de atribuţii administraţiei locale nu este corelată cu acordarea de resurse şi cu alocarea de personal suplimentar în vederea îndeplinirii acestora“, a declarat Adriean Videanu. El a adăugat că una dintre principalele preocupări ale AMR este rezolvarea problemei furnizării agentului termic pe timpul iernii, care cade pe umerii administraţiei locale. În acest sens, după încheierea lucrărilor adunării, a fost organizată o sesiune ad-hoc de negocieri între reprezentanţii AMR şi cei ai Guvernului, concluziile la care s-a ajuns urmînd să fie comunicate ulterior. “Responsabilitatea eliminării subvenţiilor acordate pentru furnizarea energiei termice trebuie să ne-o asumăm în comun cu reprezentanţii administraţiei centrale. În plus, am hotărît, prin vot, să se demareze elaborarea unei legi a primarului, care să confere un statut acestuia şi instituţiei sale, urmînd ca legea să fie supusă dezbaterii publice“, a adăugat preşedintele AMR.

AMR susţine necesitatea elaborării unei legi a primarului

Necesitatea introducerii unei legi a primarului a fost explicată de către Petre Filip, care a precizat că legislaţia actuală are o mare lacună şi nu defineşte, cu exactitate, raportul dintre instituţia primarului şi conducătorul său. “De foarte multe ori, instituţia în sine este confundată cu persoana primarului. În administraţia românească, primăria este un fel de struţo-cămilă. Pe de o parte, primarul este ales prin vot de către cetăţeni, şi pe de altă parte, este şeful executivului local, chiar dacă nu are în spate o majoritate locală. În aceste condiţii, apare o serie întreagă de contradicţii. Necesitatea elaborării unei astfel de legi este dată şi de modul în care se face chemarea în instanţă a primarului, ca persoană, şi nu ca instituţie, aşa cum ar fi normal. Este o diferenţă majoră între ceea ce primarul reprezintă ca şef al instituţiei şi între acţiunile sale ca persoană fizică. Nu orice hîrtie pe care primarul o semnează în calitate de şef al instituţiei îi atrage răspunderea personală“, a declarat Petre Filip.

În altă ordine de idei, deşi face parte dintr-un partid aflat la guvernare, democratul Videanu a criticat dur îngrădirea drepturilor autorităţilor locale, de către Guvern, în stabilirea unor taxe locale. Reamintim că, la Constanţa, ca urmare a faptului că reprezentantul Guvernului în teritoriu, Dănuţ Culeţu, le-a atacat în contencios administrativ, 15 taxe speciale au fost anulate. “Am cerut administraţiei publice centrale să respecte principiul autonomiei locale, să aibă încredere în maturitatea administraţiei publice locale şi să respecte autonomia locală în ceea ce priveşte stabilirea taxelor şi impozitelor. Este apanajul strict al administraţiei publice locale în ceea ce înseamnă utilizarea domeniului public sau privat. Nu cred că Guvernul trebuie să îngrădească în vreun fel capacitatea autorităţilor locale din această perspectivă“, a precizat Videanu. Unii membri AMR au solicitat cu ocazia acestei întîlniri să se înainteze o solicitare Guvernului care să privească organizarea unei dezbateri publice pe tema schimbărilor climatice din ultima perioadă, întrucît, în cea mai mare parte a municipiilor, sistemele de canalizare nu mai fac faţă parametrilor climaterici actuali. La sfîrşit, cei prezenţi au stabilit, cu unanimitate de vorturi, ca următoarea Adunare Generală a AMR să aibă loc în perioada 13-15 septembrie, la Baia Mare. “Pot să spun că Adunarea Generală a AMR a fost un succes. Cînd spun acest lucru mă refer la faptul că s-au ridicat cîteva amendamente importante, de către primarii municipiilor, la legile care au fost elaborate în ultima vreme şi la cele care urmează să se afle pe masa parlamentarilor. Dacă ar fi să ierarhizez problemele cu care ne confruntăm, aş putea să spun că cele mai importante sînt cele legate de subvenţii, de reabilitarea sistemelor de termoficare a oraşelor şi a iluminatului public“, a declarat Zanfir Iorguş.



12