Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a fost adus, azi dimineaţă, la Judecătoria Sectorului 4 pentru judecarea cererii sale de eliberare condiţionată din penitenciar, după ce a executat o treime din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Revoluţiei de la Timişoara. Avocat din oficiu a arătat în faţa instanţei că sunt întrunite condiţiile pentru eliberarea lui Stănculescu, inclusiv Comisia de la nivelul penitenciarului fiind de acord cu acest lucru. Acesta a mai spus că Stănculescu ar trebui să beneficieze de prevederi legale mai favorabile, arătând totodată că acesta a avut un comportament "ireproşabil" în penitenciar. Procurorul de şedinţă a cerut instanţei respingerea cererii lui Stănculescu, pe motiv că fapta pentru care a fost condamnat este deosebit de gravă, astfel că acesta trebuie să continue executarea pedepsei în regim de detenţie. Instanţa Judecătoriei Sectorului 4 a rămas în pronunţare şi urmează să stabilească dacă Stănculescu va fi sau nu eliberat condiţionat.