Start dificil pentru Săgeata Năvodari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1

Start dificil pentru Săgeata Năvodari

Sport 09 Iulie 2013 / 00:00 1200 accesări

Promovată în premieră în Liga 1 la fotbal, Săgeata Năvodari a trăit ieri emoţiile tragerii la sorţi a programului sezonului competiţional 2013-2014, efectuată la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal din Bucureşti, unde a fost reprezentată de managerul general al clubului, Aurelian Băbuţan. Năvodărenii au aflat că vor debuta în prima ligă împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş, la Constanţa, iar prima întâlnire cu o echipă de top din primul eşalon va avea loc abia în etapa a 7-a, în fieful celor de la Steaua Bucureşti.

„Sper ca numărul 4, cel pe care l-am tras din urnă, să fie norocos. Pentru noi, fiecare meci este important, dar, sincer să fiu, mi-aş fi dorit ca în primele două etape să jucăm cu Steaua şi CFR Cluj. Orice punct obţinut împotriva acestor echipe reprezintă un bonus. În schimb, vom întâlni adversari cu care ne vom lupta pentru menţinerea în prima ligă. Contează enorm disputele cu ACS Timişoara, FC Botoşani şi Corona Braşov, care sunt meciuri de şase puncte. Aş fi bucuros dacă, după primele cinci etape, am acumula zece puncte. După aceea va veni duelul cu Viitorul Constanţa, care nu va fi însă unul al orgoliilor, ci un joc ca oricare altul. Aşteptăm impactul cu prima ligă şi trebuie să fim modeşti şi să conştientizăm că este cu totul altceva decât liga secundă. Suntem o echipă mică, dar sper să fim surpriza frumoasă a campionatului”, a spus Băbuţan. Pe ultima sută de metri a pregătirilor, gruparea de pe litoral va încerca să-şi întărească şi lotul, existând negocieri cu un atacant de valoare. „Suntem în discuţii cu un atacant important, care a fost dorit de Dinamo şi a evoluat şi la echipa naţională”, a dezvăluit Băbuţan.

Astăzi, năvodărenii vor disputa un nou meci amical în cadrul stagiului de pregătire din Austria, urmând să întâlnească formaţia ungară din prima ligă Diosgyor. Programat iniţial la ora 21.00, jocul nu va mai avea loc la lumina reflectoarelor, urmând să înceapă la ora 17.00. „Ne-am fi dorit să jucăm în nocturnă, dar nu s-a putut realiza acest lucru”, a spus Băbuţan.

STADION PUS LA PUNCT. Săgeata va evolua în turul acestui campionat pe stadionul „Farul”, autorităţile locale din Năvodari promiţând că până la sfârşitul anului vor aduce arena „Flacăra” din Năvodari la standardele Ligii 1.

„Ne-am ocupat ca stadionul din Constanţa să se prezinte în condiţii bune. Suprafaţa de joc a fost udată şi la data începerii campionatului va fi bună de joc. Tribunele au fost curăţate, astfel că totul este în regulă pentru meciul cu Gaz Metan Mediaş, din prima etapă”, a spus Mihai Terzi, directorul sportiv al năvodărenilor. „Mi-aş dori ca finalul turului să ne prindă jucând la Năvodari. Săptămâna viitoare vom intra pe ultima sută de metri a discuţiilor cu firmele care vor moderniza stadionul şi, în scurt timp, sperăm să înceapă lucrările”, a adăugat Băbuţan.

Programul nou-promovatei Săgeata Năvodari în turul campionatului - etapa 1: cu Gaz Metan Mediaş (acasă), etapa a 2-a: cu FC Braşov (în deplasare), etapa a 3-a: cu FC Botoşani (d), etapa a 4-a: cu ACS Poli Timişoara (a), etapa a 5-a: cu FC Vaslui (d), etapa a 6-a: cu Viitorul Constanţa (a), etapa a 7-a: cu Steaua Bucureşti (d), etapa a 8-a: cu Corona Braşov (a), etapa a 9-a: cu U Cluj (d), etapa a 10-a: cu Pandurii Tg. Jiu (a), etapa a 11-a: cu Petrolul Ploieşti (d), etapa a 12-a: cu Oţelul Galaţi (a), etapa a 13-a: cu Ceahlăul Piatra Neamţ (d), etapa a 14-a: cu Astra Ploieşti (a), etapa a 15-a: cu Rapid Bucureşti sau Concordia Chiajna (d), etapa a 16-a: cu Dinamo Bucureşti (a), etapa a 17-a: cu CFR Cluj (d).



12