Start în campania de calificare la CM de handbal masculin pentru România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Start în campania de calificare la CM de handbal masculin pentru România

Sport 11 Ianuarie 2018 / 09:29 1275 accesări

După ce a câştigat Trofeul „Carpați” la handbal masculin, naţionala masculină a României va disputa joi, vineri şi sâmbătă, în Italia, de la Bolzano, întâlnirile din Grupa 3 de calificare în play-off-ul pentru turneul final al Campionatului Mondial din 2019, care va fi găzduit de Germania și Danemarca. Handbaliştii antrenaţi de Xavier Pascual sunt consideraţi favoriţi în duelurile cu Italia, Insulele Feroe şi Ucraina, dar pentru îndeplinirea obiectivului trebuie să joace cât mai bine, niciun joc nefiind câştigat doar prin simpla prezenţă în teren. Fost selecţioner al reprezentativei României, Aihan Omer consideră că echipa noastră nu poate avea probleme în câştigarea grupei, valoarea handbaliştilor români fiind superioară adversarilor.

„Cred că suntem pregătiți, dar cred că toate echipele sunt pregătite. Va fi dificil pentru toți, trebuie să ne concentrăm la primul pas, iar acest prim pas este primul meci. Vrem să jucăm, trebuie să arătăm stilul nostru de joc, sper să putem să arătăm mai mult decât la Călărași și cred că suntem pe drumul cel bun. Am ales 18 jucători pentru că am avut probleme medicale cu câțiva jucători. Înainte de meci îi voi alege pe cei 16. Trebuie să câștigăm primul meci, dar ne propunem să câștigăm și meciul doi, și apoi meciul trei. Cred că arătăm că am progresat, facem pași înainte, dar trebuie să conștientizăm că alte formaţii sunt probabil cu cinci-şase pași înaintea noastră. Avem nevoie de timp, suntem pe drumul cel bun, dar e nevoie de timp. Pentru mine cel mai important este să arăt echipei că poate juca ca o echipă. Trebuie să jucăm trei meciuri la nivel înalt și asta e dificil, dar nu e dificil doar pentru noi”, a declarat Xavier Pascual înaintea plecării spre Bolzano.

Programul partidelor se prezintă astfel - joi, 11 ianuarie, ora 20.00: România - Italia; vineri, 12 ianuarie, ora 17.20: România - Insulele Feroe; sâmbătă, 13 ianuarie, ora 19.15: România - Ucraina. Toate meciurile vor putea fi urmărite în transmisiune directă la Digi Sport 1 şi Telekom Sport 1. Ocupanta primului loc în clasament se va califica în play-off.



12