Start la Telegondolă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Start la Telegondolă!

Eveniment 02 Iunie 2006 / 00:00 1318 accesări

Telegondola Mamaia a fost deschisă oficial pentru acest sezon estival şi va funcţiona zilnic, între orele 9.00 şi 0,00, pe întreaga durată a sezonului estival. Directorul SC Telegondola, Marian Ştefan, a declarat, ieri, că toţi copiii cu vîrste pînă la 14 ani au beneficiat de serviciile Telegondolei în regim de gratuitate, acesta fiind cadoul oferit celor mici de ziua lor, de către conducerea companiei. În timpul sezonului estival, Telegondola va oferi în continuare gratuităţi copiilor mai mici de 7 ani şi persoanelor cu dizabilităţi. După cum s-a anunţat încă din luna mai, tariful practicat în această vară pentru o călătorie-dus cu Telegondola este de 80 mii lei, în timp ce biletele dus-întors costă 150 mii lei. ”Pentru că s-a constatat că în această perioadă nu sînt foarte mulţi turişti care să apeleze la serviciile noastre, în prezent se discută ca, de luni, programul de funcţionare să fie redus, între orele 11,00 - 23,00, pentru a reveni la programul normal atunci cînd vor fi mai mulţi turişti care doresc să apeleze la noi”, a declarat Marian Ştefan.

Taguri articol


12