Steaua, egal norocos în Kazahstan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Champions League, turul al treilea preliminar, manșa tur: FK AKTOBE - STEAUA BUCUREȘTI 2-2

Steaua, egal norocos în Kazahstan

Sport 31 Iulie 2014 / 00:00 466 accesări

Campioana României și-a atins obiectivul din această fază a Ligii Campionilor la fotbal - nu a pierdut în meciul jucat ieri, în deplasare, în Kazahstan: FK Aktobe - Steaua București 2-2 (Korobkin 58, Arzumanyan 88 / Keșeru 44, Prepeliță 79). Deși a evoluat modest, Steaua a reușit să înscrie două goluri norocoase (respingere greșită a portarului kazah la primul gol și șut deviat la al doilea gol), conducând de două ori. Gazdele au revenit de fiecare dată și au egalat, ba chiar au mai avut câteva ocazii uriașe, dar portarul Arlauskis a fost - din nou! - cel mai bun jucător al bucureștenilor! Dar dacă avem în vedere prestația modestă a campioanei Kazahstanului, calificarea Stelei nu ar trebui pusă în discuție, o victorie la două-trei goluri diferență în meciul retur fiind rezultatul corect pentru bucureșteni! Antrenorul Constantin Gâlcă a folosit următorii jucători: Arlauskis - Râpă, Szukala, Varela, Latovlevici - Prepeliță, L. Filip - Adi Popa (84 N. Stanciu), Chipciu (88 G. Iancu), Cr. Tănase (cpt.) - Keșeru (71 Lemnaru). Marți seară s-au desfășurat alte trei partide din prima manșă a turului al treilea preliminar al UCL. Rezultate: Sparta Praga - Malmo FF 4-2, Slovan Bratislava - Sheriff Tiraspol 2-1 și Debrecen VSC - BATE Borisov 1-0. Aseară, după închiderea ediției, s-au disputat și celelalte meciuri.



12