Stelian Moculescu a acceptat să conducă naţionala masculină de volei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Stelian Moculescu a acceptat să conducă naţionala masculină de volei

Sport 17 Noiembrie 2008 / 00:00 619 accesări

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Volei, Sorin Strutinsky, a confirmat că echipa naţională masculină de volei a României va fi pregătită de Stelian Moculescu. Reputatul antrenor german, care din luna septembrie poartă discuţii cu FRV, a acceptat să preia naţionala României. „Am fost cu dl. Vişan (n.r. - preşedintele FRV) la Friedrichshafen, unde am văzut meciul lor cu Iskra Odinţovo, din Liga Campionilor. Am purtat discuţii cu domnul Moculescu şi am stabilit ca lotul să se reunească pe 20 decembrie, la Izvorani, unde va sta pînă pe data de 23. Va fi o primă selecţie a lotului naţional de seniori, iar după Sărbători jucătorii vor fi înapoi, pentru că pe 26 decembrie este programată plecarea la Friedrichshafen. Moculescu va conduce naţionala României atît la antrenamente, cît şi în turneul de calificare de la Viena”, a anunţat Sorin Strutinsky. Voleibaliştii tricolori vor participa în perioada 3-5 ianuarie 2009 la turneul de la Viena, unde vor înfrunta Austria, Ungaria şi Bosnia-Herţegovina. Cîştigătoarea turneului de la Viena se califică pentru al doilea tur preliminar, în care va întîlni, în mai 2009, alte patru formaţii: Grecia, Portugalia, Slovenia şi Danemarca. „Domnul Moculescu încă nu este numit oficial, mai trebuie să semnăm şi contractul”, a precizat Strutinsky, care a adăugat că, deocamdată, „secund va fi Dan Gavril, care cunoaşte foarte bine voleiul din România, iar în timp îşi va alege dînsul şi alţi colaboratori”. „Pînă nu vede lotul posibil, nu putem să vorbim despre obiective”, a încheiat vicepreşedintele FR Volei.



12