Ca urmare a temperaturilor ridicate din ultimele zile, primarul municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, a decis amplasarea unui punct de prim-ajutor în Piaţa Republicii din centrul Mangaliei. Primăria, în colaborare cu organizaţia Crucea Roşie, pune apă la dispoziţia cetăţenilor, la punctul de ...
Implicarea CJC, în calitate de acţionar, la Aeroportul Internaţional Mihai Kogălniceanu Constanţa a atras după sine revitalizarea traficului de călători. Faptul că tot mai multe persoane tranzitează aeroportul din Kogălniceanu, prin implicarea mai multor compani de low-cost, a determinat CJC să aprobe în ...
Primarul comunei Tîrguşor, Iulian Bîrsan, a declarat că cei peste 1.500 de locuitori ai satului Mireasa, care aparţine administrativ de comuna Tîrguşor, vor avea, pînă la sfîrşitul acestui an, propriul punct medical. Iulian Bîrsan a precizat că, potrivit unui proiect de hotărîre aprobat în şedinţa ...
Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2008”, iniţiat de către preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a continuat, ieri, cu excursia oferită copiilor din comunele Saligny şi Mircea Vodă. “Am fost foarte nerăbdător să vin în această ...
La scurt timp după ce a devenit primar al Mangaliei, Claudiu Tusac a trecut la aplicarea proiectelor promise în campania electorală. Una dintre promisiunile făcute de actualul primar al Mangaliei se referă la acordarea de pachete cu alimente pentru pensionari. Potrivit unui proiect de hotărîre aprobat la ultima ...
Institutul pentru Politici Publice (IPP) a dat în judecată Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru că acestă instituţie publică a refuzat “sistematic” să pună la dispoziţia IPP rapoartele de venituri şi cheltuieli ale candidaţilor la alegerile locale din 2008. Directorul adjunct al IPP ...
Administraţia publică are disponibile pentru 2008 peste 126 milioane euro din fondurile structurale destinate sectorului IT&C, iar IMM-urile, peste 38 milioane euro, a declarat ministrul Comunicaţiilor, Karoly Borbely. “Sumele totale care pot fi accesate în cadrul apelurilor care vor fi lansate în acest an ...
De două săptămîni, pe străzile municipiului Constanţa şi în staţiunea Mamaia acţionează agenţii Poliţiei Comunitare Constanţa. Pentru că Guvernul nu a emis încă normele de reglementare a activităţii Poliţiei Comunitare, în prezent, poliţiştii comunitari lucrează doar în echipe mixte cu ...
Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2008”, demarat la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a ajuns la cea de-a patra săptămînă de derulare. Ieri au vizitat Constanţa grupuri de copii din alte două alte comune ale judeţului - ...
Vîrstnicii cu venituri mici şi persoanele cu handicap din municipiul Constanţa sînt aşteptaţi, pînă vineri, în punctele de distribuţie amenajate de Primărie în marile pieţe agroalimentare şi în cluburile pensionarilor, pentru a intra în posesia pachetelor cu alimente pe care municipalitatea le ...
A devenit un obicei pentru unii foşti primari să lase „treburi” neterminate la plecarea din primărie şi să lase moştenire nereguli de toată frumuseţea. În cazul Primăriei din Ciobanu, de exemplu, fostul primar pedelist Ion Tănase i-a dat de lucru succesorului său. Noul primar, social-democratul ...
Candidaţii la alegerile locale 2008 au cheltuit în campania electorală între 40 şi 50 milioane de euro, informează Institutul pentru Politici Publice (IPP). Potrivit IPP, costurile pentru publicitatea din presa scrisă au fost cotate la 250% comparativ cu sumele cheltuite în urmă cu patru ani. Aceste cifre ...
Primăria din Lipniţa are în derulare un proiect de întreţinere a drumurilor de pe raza celor şapte sate care intră în componenţa unităţii administrativ-teritoriale a localităţii. „Întreţinerea drumurilor constă în amenajarea unui strat de 15 centimetri de piatră pe mai multe porţiuni care nu ...
Primăria oraşului Cernavodă va organiza Zilele oraşului, care se vor desfăşura la sfîrşitul acestei săptămîni (15 - 17 august). Programul cuprinde acţiuni culturale, sportive, de divertisment. ”Centrul oraşului va fi locul în care cernăvodenii de toate vîrstele se vor întîlni, vor participa la ...
Consilierii locali din Chirnogeni au aprobat două hotărîri care au fost iniţiate în scopul de a ajuta pensionarii de peste 60 de ani, persoanele cu handicap sever şi tinerii care se căsătoresc pentru prima dată. „Am aprobat un proiect de hotărîre prin care pensionarii şi persoanele cu handicap sever ...
Federaţia Secretarilor Unităţilor Administrativ Teritoriale din România (FSUATR) a organizat, sîmbătă, la Bucureşti, primul Congres Naţional al organizaţiei, în cadrul căruia au fost dezbătute problemele cu care se confruntă această categorie a funcţionarilor publici. Discuţiile s-au axat pe statutul ...
Tîrgul dedicat producătorilor agricoli din judeţul Constanţa, aflat în satul General Scărişoreanu, comuna Amzacea, inagurat în aprilie, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, se află în plin proces de modernizare. În fiecare sîmbătă, producătorii agricoli ...
Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2008”, iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a continuat, sîmbătă şi duminică, cu excursiile pentru copii din alte trei comune din mediul rural. 150 de copii din comunele Corbu, Mihai Viteazu ...
La finele lui 2006, fosta administraţia locală Grădina, condusă de PD-L-istul Ion Melcea, a plătit pe ochi frumoşi, cu bani de la bugetul local, o firmă cu sediul în Brăila pentru achiziţionarea unui buldoexcavator care să ajute pentru executarea unor săpături în comună. Plata s-a făcut în urmă cu ...
Comitetul Director al Alianţei Sed Lex a hotărît declanşarea conflictului colectiv de muncă la nivel naţional, avînd ca scop rediscutarea hotărîrii de guvern privind avansarea funcţionarilor publici şi prelungirea termenului de avansare pentru anul 2008 pînă în luna decembrie. Potrivit unui comunicat al ...