În prezent, Primăria din Mangalia organizează licitaţii şi efectuează studii de fezabilitate pentru proiecte pe care are de gînd să le iniţieze în sudul litoralului românesc. „O luăm de la zero cu proiectele pentru staţiuni, pentru că partea turistică este la pămînt. Din prisma proiectelor putem ...
Modernizarea localităţilor rurale şi investiţiile în infrastructura acestora a fost şi este în continuare unul din principalele obiective al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC). Autoritatea judeţeană încearcă sprijinirea dezvoltării comunelor şi satelor dobrogene însă, de multe ori, banii sînt cei ...
Primăria Cernavodă a organizat în cursul acestei săptămîni „Trinaţional sportiv 2008”, un eveniment la care au participat tineri şi oficialităţi locale atît din oraşele Saint Sebastien Sur Loire din Franţa şi Krsko din Slovenia, precum şi din Cernavodă. În programul acţiunilor organizate ...
„Prefectul a acţionat sub presiune şi a dat dovadă de slăbiciune”. Aceasta este afirmaţia primarului din Eforie, Ovidiu Brăiloiu, referitor la modul în care a acţionat prefectul Dănuţ Culeţu pentru a soluţiona solicitările PD-L-iştilor care au protestat timp de cinci zile în faţa ...
Şeful Poliţiei Medgidia, comisar Vasile Dăogaru, directorul executiv al Poliţiei Comunitare Medgidia, Constantin Ştefănescu, şi locotenent Constantin Fulea, din partea Jandarmeriei Medgidia, s-au întîlnit ieri pentru a încheia un protocol de colaborare în vederea respectării unei hotărîri a Consiliului ...
Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2008”, demarat la începutul acestei săptămîni la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a continuat ieri cu copiii din comunele Chirnogeni şi Cerchezu. Prin acest program al CJC, aproape 4.000 ...
Sala de spectacole a Teatrului Oleg Danovski a fost, ieri, neîncăpătoare pentru cei aproape 500 de vîrstnici care au venit să-şi ridice premiile acordate lunar de administraţia locală constănţeană. Ca de fiecare dată, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost alături de persoanele de vîrsta a treia ...
Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa a respins vineri solicitarea DNA de constituire a CLM ca parte civilă în ancheta privind prejudiciul ce ar fi produs de directorul RADET, Ilie Rachieru. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) anunţau, la începutul acestei luni, printr-un comunicat de presă ...
Primăria şi Poliţia Constanţa au organizat, ieri dimineaţă, o acţiune de “curăţare“ a domeniului public în satul de vacanţă, unde, pe malul lacului Siutghiol, în spatele Circo Aquatico, se aciuaseră aproximativ 40 de romi. Originari din judeţul Argeş, se pare că romii au venit să îşi ...
Consilierii locali dar şi simpli membri democrat-liberali din Eforie au protestat şi ieri în faţa Prefecturii Constanţa, solicitînd reprezentantului Guvernului în teritoriu, pentru a treia zi consecutiv, să atace în contencios deciziile luate în şedinţa din 18 iulie a Consiliului Local (CL) Eforie. În ...
Prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice“ (POS CCE) se vor finanţa acele proiecte viabile şi sustenabile care răspund obiectivelor programului. În cazul fiecărei operaţiuni, categoriile care pot beneficia de susţinere din POS sînt identificaţi ca beneficiari ...
Reprezentanţi ai administraţiei publice locale din Năvodari şi ai Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) s-au întîlnit ieri, într-un cadru festiv, cu delegaţi din oraşele Gemlik şi Umurbey, din Turcia, şi Kavarna şi Spasovo, din Bulgaria, localităţi cu care Năvodariul este înfrăţit. La Năvodari a ...
Promovarea funcţionarilor publici în grad se face, în 2008, pe bază de examen sau concurs, organizat în perioada 15 septembrie - 15 decembrie, în limita funcţiilor publice rezervate promovării din planul de ocupare şi în limita fondurilor bugetare. Potrivit unui proiect de act normativ pentru anul 2008 ...
Într-un cadru festiv, cu ocazia Zilelor oraşului Năvodari, Primăria din localitate a organizat tombola “Alegeri locale 2008“, pentru năvodărenii care au participat la vot în luna iunie 2008. Cu această ocazie, primarul oraşului, Matei Nicolae, împreună cu organizaţia PSD din Năvodari, a oferit ...
Încă din primele zile de mandat, noul primar al Mangaliei, Claudiu Tusac, a iniţiat o serie de controale inopinate în toate staţiunile de pe litoralul sudic şi a aplicat amenzi, fie pentru construcţiile amplasate ilegal, fie pentru deşeurile menajere aruncate la întîmplare. În acţiunile de control deja ...
Programul “Spectacole pentru copii - Constanţa Estival 2008“, iniţiat de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), a continuat ieri, oferindu-le o zi de vacanţă de neuitat celor aproape 100 de copii din comunele Amzacea şi Comana. Iniţiativa CJC a fost apreciată atît de micuţii care au vizitat ...
O delegaţie formată din ambasadorul Franţei la Bucureşti, excelenţa sa Henri Paul, consulul onorific al Franţei la Constanţa, Jean-Marie Decaux, precum şi alte personalităţi din Franţa s-a întîlnit ieri, la Constanţa, cu reprezentanţii administraţiei publice locale. Prima oprire a avut loc la ...
Organizaţia PSD Năvodari organizează astăzi, în Parcul Central al oraşului, tragerea la sorţi a tombolei “Alegeri locale 2008“, pentru năvodărenii care au participat la vot în luna iunie 2008. Cu această ocazie, primarul oraşului Năvodari, Matei Nicolae, va înmîna 91 de premii constînd în ...
Edilii locali din Mangalia se vor întruni sîmbătă, 26 iulie, în prima şedinţă ordinară de după constituirea noului Consiliu Local. Printre proiectele de hotărîre de pe ordinea de zi se numără rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2008, darea în administrare către SC Regia Autonomă ...
Protestul declanşat în urmă cu trei zile de consilierii PD-L de la Eforie în faţa Prefecturii Constanţa continuă şi astăzi. Consilierul PD-L Gigi Chiru, fost candidat la funcţia de primar a oraşului Eforie, susţine că, începînd de astăzi, vor recurge la măsuri extreme. „Doi dintre colegii ...