Directoarea unui liceu din Petroşani a fost reţinută împreună cu un complice, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), după ce ar fi fasificat o serie de documente care atestau faptul că o persoană a absolvit liceul respectiv, potrivit PTB. Conform procurorilor ...
Elevii cu probleme de sănătate și cei care provin din familii cu situații materiale precare primesc un ajutor prin acțiunea Asociației de Părinți din cadrul Liceului Teoretic ”Emil Racoviță” Techirghiol, care organizează sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 13.00, un spectacol umanitar la ...
„Elevii cu vârste între 12 și 20 de ani care vor să își dezvolte oratoria, aptitudinile de limbă engleză și abilitatea de a ține un discurs în fața celorlalți pot participa la concursul național de ”Public Speaking”, organizat în unitățile de ...
Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) va primi vineri, 30 octombrie, un premiu în cadrul primei ediții a Premiilor RINNO pentru cele mai inovatoare proiecte în domeniile economic și social, sub auspiciile proiectului „RINNO Project - a model for enhancing the benefits of ...
În fiecare an, sărbătoarea de Halloween reușește să stârnească reacții contradictorii între părinții care îi încurajează pe copii să participe costumați la petrecerile tematice și să se bucure de sărbătoarea de ”groază” și cei care consideră manifestările ...
Legea privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost promulgată de preşedintele României prin Decretul 782 / 28 octombrie 2015. Legea preia, la nivel de metodologie, mecanismul programului „Fiecare Copil în ...
Intrarea României în UE a adus cu sine o serie de beneficii, însă țara noastră este obligată să se supună reglementărilor UE în ceea ce privește diferitele aspecte legislative. Comisia Europeană a acordat, pentru prima dată, bani în mod direct României pentru implementarea ...
Profesoara de Educație Tehnologică din comuna tulceană Stejaru, care a fost filmată în timp ce îl snopea în bătaie pe un elev în sala de clasă, după ce mai altoise înainte alți doi elevi într-un acces de furie, a decis să demisioneze. Asta după ce timp de aproape o ...
Dacă ești student și vrei să capeți experiență, un stagiu de practică se poate dovedi alegerea potrivită. Biroul pentru management financiar al Ambasadei SUA la Bucureşti pune la dispoziție un stagiu pentru studenții înscriși la una din universitățile din România. El se va derula pe o ...
Cadrele didactice trebuie să participe în fiecare an la cursuri de formare continuă pentru a se conecta în permanență la noile strategii de predare. Casa Corpului Didactic (CCD) Constanța oferă acest prilej profesorilor și învățătorilor din județ. Astfel, ei pot să se înscrie pentru ...
Este cunoscut faptul că, pentru a urma cursurile unei instituții de învățământ superior, studenții, masteranzii și doctoranzii trebuie să plătească sume importante de bani. Învățământul superior nu este gratuit nici pentru studenții la fără taxă, în cazul lor, statul ...
Proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede majorarea salariilor cadrelor didactice și auxiliare cu 15% din luna decembrie a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației. Proiectul actului legislativ ar urma să pună în practică promisiunile făcute de Ministerul Educației cadrelor ...
Renumiți psihoterapeuți din Italia, Spania și România se întâlnesc pe 30 și 31 octombrie la Universitatea ”Andrei Șaguna” (UAS) din Constanța, pentru a participa la Conferința cu participare internațională ”Criză, intervenție, schimbare - abordare psihointegrativă a ...
Elevii care participă la competiții școlare de orice tip și care obțin premii la fazele județene, regionale, naționale și internaționale vor fi recompensați cu premii în bani, în cadrul programului de stimulare a performanței înalte școlare din învățământul preuniversitar ...
Părinții care au copii în ciclul primar sunt la un pas să obțină tichete în valoare de 200 de lei pentru plata serviciilor de tipul ”Școală după Școală”, după ce propunerea legislativă pentru modificarea Legii Educației Naționale a trecut tacit de Camera Deputaților. Părinții ...
Elevii din clasele I - IV, cei de clasa 0 și copiii din grădinițe și creșe intră, la sfârșitul acestei săptămâni, într-o scurtă vacanță. Cei mici vor avea o pauză de la ore, manuale și teme și se vor odihni pentru a trece apoi peste încă o lună și jumătate de activitate ...
E sărbătoare la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”. Instituția de învățământ vocațional împlinește, joi, 59 de ani de existență, prilej cu care, de la ora 16.00, în sala „Sergiu Celibidache” va avea loc un spectacol aniversar. Acesta va reuni momente ...
Elevii care provin din familii cu venituri scăzute din Constanța pot beneficia și în acest an de ajutorul financiar oferit de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, prin programul social ”Bani de Liceu”, pentru a-și continua studiile. Bursa socială acordată liceenilor cu situație ...
Elevii ciclului primar și copiii de grădiniță intră, la sfârșitul acestei săptămâni, într-o vacanță scurtă. Cei mici vor avea o pauză de la ore, manuale și teme și se vor odihni pentru a se pregăti pentru încă o lună și jumătate de activitate didactică. Astfel, între ...
Cadrele didactice care vor să participe în acest an la Examenul Național de Definitivat 2016 trebuie să știe că Ministerul Educației a publicat calendarul de organizare. Astfel, până la 20 noiembrie, candidații se vor înscrie la unitățile de învățământ, care vor transmite ...