Cu toate că se spune despre Crăciun că cel mai bine se sărbătorește acasă, împreună cu familia, ar trebui măcar o dată în viață să încercați să petreceți Sărbătorile în una din aceste destinații spectaculoase. Iată care sunt cele mai deosebite destinații de vacanță pentru ...
Dacă vreți un Crăciun ieșit din comun, ar fi bine să știți că nu numai în străinătate puteți petrece Sărbători de vis. În aceste zile se lucrează intens la construirea celui de-al unsprezecelea hotel de gheaţă de la Bâlea Lac, care convinge anual aproape 8.000 de turiști să îl ...
Consiliul General al Municipiului București a adoptat joi, 10 decembrie, introducerea taxei speciale de promovare, de 1% din veniturile hoteliere, după modelul stațiunii Mamaia - Sat Vacanță și al Oradei. Federația Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) duce o campanie încă din ...
Marea Neagră oferă numeroase posibilități de petrecere a timpului liber, chiar și pentru cei mai îndrăzneți turiști. De acest lucru au încercat să ne convingă reprezentanții Prefecturii Constanța, care, împreună cu autoritățile din patru țări riverane Mării Negre, au finalizat un ...
Peste 1.000 de agenţii de turism, reprezentând 66% din total, vor intra în faliment dacă vor fi obligate să-şi majoreze capitalul social, aşa cum cere Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), susţine Patronatul Naţional al Agenţiilor de Turism (PNAT), recent înfiinţat. În ...
Pe aeroportul internațional din Cairo a fost inaugurat un muzeu care prezintă diferitele epoci ale istoriei egiptene prin intermediul unei mici colecții de antichități. Ministrul egiptean al Antichităților, Mamduh al Damati, crede că îi va atrage pe turiştii care vin în țară, relatează EFE ...
Constănțenii care vor să călătorească în perioada următoare către unele din cele mai spectaculoase orașe din lume pot profita de promoțiile oferite de companiile aeriene. Turkish Airlines vine cu cinci destinații norocoase unde puteți călători, începând din decembrie, la prețuri mai ...
Cei care își doresc să străbată lumea pe apă, dar au un buget limitat pot merge în croazieră, în următoarea perioadă, la prețuri extrem de mici. Agenția de turism Icar Tours a lansat o ofertă specială, valabilă pentru înscrieri până la 11 decembrie. Vorbim despre o ...
Turismul din România a parcurs câteva săptămâni bune în care a așteptat cu sufletul la gură să afle cum va funcționa în noul guvern această ramură importantă a industriei care nu face parte din titulatura niciunui minister. Asta cu toate că organizațiile de profil au cerut ...
Continuă promovarea litoralului și Deltei Dunării. ”De vineri seară, la Nicosia, în prezentarea litoralului românesc și a Deltei Dunării, pe care am susținut-o pentru a promova destinația și zborul direct Constanța - Atena - Larnaca, am introdus o pagină nouă. Suntem orașul lui Gheorghe ...
Iubitorii de preparate din pește, dar și pescarii amatori și profesioniști pot merge să mănânce și să pescuiască într-un loc special amenajat pentru nevoile lor. În orașul Ovidiu a fost inaugurat, joi, un debarcader nou-nouț, construit pe malul lacului Siutghiol. Amenajat pe o suprafață ...
Litoralul românesc și stațiunea Mamaia se prezintă pe piața turiștilor din Cipru, în cadrul unor acțiuni de promovare derulate de Asociația Litoral - Delta Dunării (ALDD). Joi, 3 decembrie, președintele ALDD, Corina Martin, susține o prezentare a destinaţiilor litoral şi Delta Dunării la ...
Chiar dacă suntem abia la începutul lunii decembrie, Sărbătorile de Crăciun bat la ușă, iar cele câteva săptămâni până la vacanța mult-așteptată vor trece pe nesimțite. Dacă nu sunteți adeptul Sărbătorilor în familie, ar trebui să vă gândiți serios la locul unde ...
Situat în apropierea stațiunii Mamaia, orașul Ovidiu are un potențial turistic imens datorită poziționării sale geografice, pe malul lacului Siutghiol. Numai că, în lipsa investițiilor, orașul pare mai mult un sat pe care turiștii îl tranzitează în drumul lor spre mare. Pentru a ...
O parte dintre constănțenii cu dare de mână care și-au dorit ca în 2016 să aibă parte de vacanțe spectaculoase, în destinații deosebite, și-au cumpărat deja pachete de vacanță din agențiile de turism. Directorul Icar Tours, Cristian Bărhălescu, a precizat că în agenția pe care ...
Turismul din România ar trebui să profite de situația politică tensionată dintre Rusia și Turcia și să-i atragă pe turiștii ruși către țara noastră. După ce Vladimir Putin a decis să suspende toate zborurile spre Turcia, anulând vacanțele conaționalilor săi, autoritățile din turismul ...
Minivacanța de 1 Decembrie bate la ușă și, din spirit naționalist sau din cauza situației tensionate din vestul Europei, tot mai mulți turiști români au ales să petreacă cele 4 zile libere în țară. Constatarea e făcută chiar de persoanele din industria turismului, care au remarcat în ...
Atragerea turiștilor presupune mai mult decât promovarea zonelor turistice. Investițiile în modernizarea unor obiective importante cântăresc foarte mult în eforturile de a dezvolta turismul în regiunea Mării Negre. Acestea sunt doar două dintre concluziile workshop-ului ...
Asociația Litoral - Delta Dunării participă pentru al doilea an la Târgul Internațional de Turism ”Tour & Travel” din Varșovia, în cadrul căruia stațiunea Mamaia și Delta Dunării vor fi prezentate participanților la târg. La prezentare au fost invitați și câțiva ...
Tour-operatorii au înregistrat scăderi ale vânzărilor de bilete de avion şi ale rezervărilor de vacanţe spre Paris şi Bruxelles, de până la 70%, imediat după atentatele teroriste, fiind afectate şi rezervările în oraşe precum Amsterdam, Londra şi Berlin, astfel că hotelierii au ...