Studiu! Noi descoperiri despre efectul placebo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
A fost nevoie de 4 ședințe Studiu! Noi descoperiri despre efectul placebo
Sănătate 28 Iulie 2015 / 00:00 1040 accesări 2 comentarii

Efectul placebo este cât se poate de real, chiar şi în situaţiile în care pacienţii ştiu dinainte că ”tratamentul” pe care îl primesc este unul lipsit de orice valoare medicală, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Colorado Boulder din Statele Unite. Savanţii americani au descoperit că pacienţii care au primit analgezice false au continuat să beneficieze de efectul placebo şi după ce medicii le-au spus că pastilele respective nu erau autentice, potrivit dailymail.co.uk. Există însă un truc. Pentru a resimţi acele efecte pozitive, pacienţii trebuie să fi fost condiţionaţi mai întâi să creadă că tratamentul era real - şi să treacă suficient timp pentru ca această credinţă să dea roade. Voluntarii care au aflat că pastilele erau false după o singură şedinţă de terapie nu au resimţit efectul de calmare a durerilor. În schimb, pacienţii care au aflat acest lucru după patru şedinţe au continuat să resimtă efectele benefice. Pentru a-şi testa teoria, oamenii de ştiinţă au aplicat o sursă de căldură pe antebraţele celor 54 de voluntari - suficient pentru a-i face să resimtă senzaţia de durere puternică, dar fără a provoca arsuri la nivelul pielii. După ce sursa de căldură a generat la nivelul pielii voluntarilor o temperatură de 47,5 grade Celsius, cercetătorii au aplicat pe antebraţele lor un gel despre care s-a spus că ar conţine un analgezic.

În realitate, gelul în cauză era o simplă vaselină care, alături de un colorant alimentar, fusese introdusă într-un recipient asemănător acelora din farmacii.

Apoi, fără ca voluntarii să o ştie, medicii au oprit funcţionarea sursei de căldură, iar pacienţii au avut impresia că tratamentul funcţionează. Potrivit autorilor studiului, a fost nevoie de doar patru şedinţe pentru a antrena creierele pacienţilor să creadă că primesc semnale de atenuare a durerilor prin folosirea medicamentului fals. Studiul, realizat în colaborare cu cercetătorii de la Universitatea Maryland din oraşul Baltimore, a fost publicat în The Journal of Pain.

Loading...

2 comentarii

... 16:06:58 / 28 Iulie 2015
metode de cacao

Iau banii degeaba, prin inselaciune. La bolile seriose, te omoara.

Florin 22:59:51 / 28 Iulie 2015
locuri de munca

Castiguri din prima luna! 100-285 de euro lunar! Cautam urgent colaboratori care vor sa castige 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), acum, din prima luna! Oferta este pentru toate localitatile tarii. Lucrati in timpul liber sau full-time, la alegere. Activitatea este foarte usoara. Cerem si oferim seriozitate maxima! Pentru mai multe informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email:budaflorinadrian@yahoo.com

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.



Pagina a fost generata in 0.1914 secunde