​SUA își retrage militarii de la graniţa Turciei cu Siria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un eșec dovedit

​SUA își retrage militarii de la graniţa Turciei cu Siria

Externe 07 Octombrie 2019 / 19:50 512 accesări

Trupele americane localizate la graniţa Turciei cu Siria au început, luni dimineaţă, retragerea ca urmare a deciziei SUA de a nu se implica în operaţiunea militară condusă de Ankara în nord-estul statului sirian.

UE a avertizat luni împotriva operaţiunii care urmează să fie lansată de Turcia împotriva kurzilor din nordul Siria, după ce SUA au decis retragerea trupelor americane din regiune. "În contextul declaraţiilor făcute de Turcia şi SUA, privind evoluția situaţiei, putem afirma că, în timp ce recunoaştem că îngrijorarea Turciei este legitimă, UE a spus de la bun început că o soluţie de durată nu poate fi atinsă prin mijloace militare", a declarat o purtătoare de cuvânt.

Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că ţara sa va lansa o operaţiune militară în nord-estul Siriei, după ce a acuzat SUA că nu iau suficiente măsuri pentru a-i îndepărta pe luptătorii kurzi din Siria de la graniţa cu Turcia. În acest context, SUA au anunţat că nu vor să fie implicate în operaţiunea militară pornită de Turcia.

Militanţii kurzi din Siria acuză SUA de eşecul demonstrat în îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de aliaţii lor, în lupta împotriva Statului Islamic, aceasta reprezentând o schimbare majoră în politica externă a Washingtonului. În SUA, Republicanii şi Democraţii au avertizat asupra pericolului unui atac în regiune ce ar putea conduce către un „masacru” împotriva kurzilor. Temerile kurzilor sirieni vin ca urmare a anunţului făcut de oficialii de la Ankara de a iniţia o operaţiune militară în zona de nord-est a Siriei. Populaţia kurdă este văzută de către Turcia ca principal inamic împotriva unităţii sale naţionale, aceştia confruntându-se în numeroase rânduri. „Forţele americane nu şi-au îndeplinit angajamentele lor şi şi-au retras trupele localizate de-a lungul graniţei cu Turcia”; „Operaţiunea militară turcă din nord-estul Siriei va avea un imens efect negativ asupra războiului nostru cu Statul Islamic”, au comunicat reprezentanţi ai Forţelor Democratice Siriene.



Ştiri recomandate

12