Subofiţerul MApN, implicat în accidentul de la Medgidia, riscă să fie exclus din armată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Victima militarului a fost ieri externată din Spitalul Clinic de Urgenţă şi se va trata la o clinică din capitală

Subofiţerul MApN, implicat în accidentul de la Medgidia, riscă să fie exclus din armată

Eveniment 26 August 2006 / 00:00 1123 accesări

Victima accidentului în care a fost implicat un subofiţer al Ministerului Apărării Naţionale a fost externată ieri dimineaţă din Secţia Ortopedie a Spitalului de Urgenţă Clinic Judeţean Constanţa. Cadrele medicale spun că pacienta Niculina Petculescu, în vîrstă de 60 ani, din Bucureşti, este în afara oricărui pericol, în ciuda fracturilor costale şi de gambe suferite în urma accidentului. Femeia va fi consultată în perioada imediat următoare la Spitalul Universitar din Capitală, acolo unde lucrează şi sora sa. Niculina Petculescu va fi supusă unei intervenţii chirurgicale pentru implantarea de şuruburi la gambele fracturate, data operaţiei urmînd a fi stabilită de medicii bucureşteni.

Femeia a căzut victima unui accident rutier joi dimineaţa, la intrarea în Medgidia, atunci cînd a fost lovită de un autoturism din coloana oficială a MApN, autoturism condus de plutonierul major Francesco Robert Terente, subofiţer la UM 02030 Bucureşti. În urma testului alcool s-a dovedit că militarul conducea cu o alcoolemie de 0,98 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Subofiţerului i-a fost întocmit dosar de urmărire penală pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală gravă, dosarul fiind declinat Parchetului Militar Bucureşti, Secţia Constanţa.

Prezent la Constanţa pentru o întîlnire cu ministrul Apărării din Bulgaria, referitor la incident, ministrul Teodor Atanasiu a declarat că militarul a greşit de două ori, atît în faţa legii, cît şi în faţa ministerului Apărării. El va fi exclus din armată, ancheta fiind continuată de o comisie din cadrul MApN, pentru că, în opinia ministrului, subofiţerul Francesco Terente nu este singurul vinovat în acest caz.



12