Succes fără gol primit pentru CFR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Champions League, turul al doilea, manşa tur

Succes fără gol primit pentru CFR

Sport 24 Iulie 2019 / 23:42 505 accesări
Antrenorul Dan Petrescu este mulţumit după victoria de miercuri seară

Antrenorul Dan Petrescu este mulţumit după victoria de miercuri seară

Obiectiv îndeplinit pentru campioana en titre a României, CFR Cluj, în prima manşă din turul al doilea preliminar din UEFA Champions League. Miercuri seară, la Cluj-Napoca, jucătorii antrenaţi de Dan Petrescu s-au impus cu scorul de 1-0 în confruntarea cu echipa israeliană Maccabi Tel Aviv. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omrani în minutul 22, cu o lovitură de cap, după un corner executat de Ciprian Deac.

Au evoluat următoarele formaţii - CFR (antrenor Dan Petrescu): Arlauskis - Susic, Vinicius, A. Burcă, Camora - Culio, Bordeianu, Djokovic (79 Sylla) - C. Deac (90+1 Pereira), Rondon (72 Al. Păun), Omrani; Maccabi (antrenor Vladimir Ivic): Gianniotis - Kandil, Piven, Jair Amador, Davidzada - Cohen (55 Micha), Peretz, Glazer, Rikan - Schechter (83 Atar), Ofoedu (68 Blackman). Cartonaşe galbene: Djokovic / Kandil. Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Spania, avându-l la centru pe José María Sánchez. Partida retur se va disputa marţi, 30 iulie, de la ora 20.00, la Netanya.

Dacă va trece de Maccabi, CFR o va întâlni, mai mult ca sigur, pe Celtic Glasgow (Scoţia), care s-a impus, miercuri seară, în manşa tur, scor 5-0, în duelul cu Nõmme Kalju (Estonia). În al treilea tur din UCL, clujenii ar urma să evolueze în manșa tur pe teren propriu, la 6 sau 7 august, iar returul este programat în deplasare, la 13 sau 14 august. Echipele care ratează calificarea în următoarea fază din UCL vor continua în UEFA Europa League. În cazul eliminării după dubla cu Maccabi, CFR va înfrunta învingătoarea din duelul Tre Penne (San Marino) - Suduva (Lituania), în al treilea tur preliminar al UEL, primul meci fiind programat acasă, la 8 august, iar returul, la 15 august, în deplasare.



12