Suntem ultimii din UE! După ce că producem puţine deşeuri, nici nu le reciclăm

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suntem ultimii din UE! După ce că producem puţine deşeuri, nici nu le reciclăm

Social 30 Ianuarie 2017 / 16:00 1109 accesări

Ştim, de ceva vreme, chiar dacă doar la nivel teoretic, că a arunca la gunoi nu mai înseamnă doar atât. Reciclarea face şi ea parte din „a arunca la gunoi”, dar într-un mod civilizat. Cu toate acestea, în România pur şi simplu nu se întâmplă. Dovadă este cea mai recentă statistică europeană în acest sens. Cu mai puțin de 300 kg pe cap de locuitor, România și Polonia au fost în 2015 țările din Uniunea Europeană (UE) cu cele mai mici cantități de deșeuri generate, la polul opus fiind Danemarca (789 kg pe cap de locuitor), arată datele publicate luni de Eurostat. La nivelul Uniunii Europene, cantitatea de deșeuri municipale generată a fost de 477 kg pe cap de locuitor, în scădere cu 9% comparativ cu vârful de 527 kg pe cap de locuitor înregistrat în 2002, dar în creștere comparativ cu 474 kg în 2014, fiind vorba de prima creștere anuală înregistrată după 2007.

De asemenea, datele Eurostat arată că în 2015, la nivelul UE, 29% din deșeurile municipale au fost reciclate, alte 28% au fost depozitate în gropile de gunoi, 26% au fost incinerate și 17% au fost transformate în compost. În rândul statelor membre, reciclarea și compostarea au reprezentat peste două treimi din tratarea deșeurilor în Germania (68%) și mai mult de jumătate în Austria și Slovenia (ambele 58%), Belgia (55%)și Olanda (52%).

În cazul României, datele Eurostat, care provin din anul 2014, arată că marea majoritate a deșeurilor au fost depozitate în gropi de gunoi, ponderea reciclării sau compostării fiind zero.

La jumătatea acestei luni, ministrul Mediului, Daniel Constantin, a declarat că taxa de 80 de lei pe tona de deșeu depozitat la groapa de gunoi se va plăti diferențiat de către operatorii de salubritate și se va aplica la diferența dintre ținta de valorificare pe care și-au propus-o și ceea ce au realizat efectiv. În timp ce OUG 31/2013 reglementa taxarea progresivă a depozitării, începând cu 50 de lei/tonă din 2014, 80 de lei/tonă din 2015 și 120 de lei/tonă, cu începere din 2016, Legea 384 introduce creșterea taxei la 80 de lei/tonă din 2017, respectiv la 120 de lei/tonă, abia din 2018.

În calitate de stat membru al UE, România are de îndeplinit până în 2020, conform directivelor europene, următoarele obiective: minimum 50% rată de reutilizare și reciclare din masa totală a cantităților de deșeuri (hârtie, metal, plastic și sticlă), minimum 70% nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială de minimum 70% din masa cantităților de deșeuri ne-periculoase provenite din activități de construcție și demolări, 60% valorificare a deșeurilor de ambalaje din total ambalaje introduse pe piața națională. De asemenea, țara va trebui să atingă, anual, o cantitate colectată de deșeuri electronice de 4 kg/locuitor și să colecteze separat bio-deșeurile în vederea compostării și fermentării acestora.



12