Supercupa României, primul trofeu pentru HC Dobrogea Sud

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Victorie în primul meci oficial al sezonului

Supercupa României, primul trofeu pentru HC Dobrogea Sud

Sport 26 August 2017 / 18:13 1438 accesări
Veteranul Dalibor Cutura a condus spre victorie echipa constănţeană în meciul cu Dinamo

Veteranul Dalibor Cutura a condus spre victorie echipa constănţeană în meciul cu Dinamo

Mult dorita revanşă în faţa dinamoviştilor după înfrângerea din finala Cupei României şi după eliminarea din semifinalele ediţiei trecute a Ligii Naţionale de handbal masculin a venit pentru Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa. Sâmbătă după amiază, la Bucureşti, în Sala Polivalentă, handbaliştii constănţeni au obţinut primul trofeu al sezonului, Supercupa României, învingând-o pe Dinamo cu scorul de 28-27, la pauză 13-10. A fost un meci în care formaţia pregătită de Christian Gaudin şi Marko Isakovic a controlat jocul, conducând pe tabela de marcaj şi cu cinci goluri avantaj în repriză a doua, 22-17. Dinamo a încercat să revină pe final dar nu a putut decât să se apropie la un singur gol, iar reuşita lui Crnoglavac a fost decisivă, noua echipă a Constanţei demonstrând că în sezonul 2017-2018 se numără printre candidatele la câştigarea campionatului. Cu veteranii Dalibor Cutura şi Dane Sijan în prim plan, primul coordonând perfect jocul HCDS-ului, iar al doilea excelent în poartă, şi cu Nikola Crnoglavac şi Stevan Vujovic necruţători în momentele importante cu aruncările de pe semicerc, echipa de la ţărmul mării şi-a trecut în palmares mult doritul trofeu.

Au marcat pentru HCDS: Crnoglavac 7 goluri, Cutura 6g (1x7m), Vujovic 5g, Buricea 3g (1x7m), Ignat 3, Nikolic 2, Malinovic 1 şi Mladenovic 1g. Sijan şi-a trecut în cont 12 intervenţii salvatoare, iar Mitrevski a două intervenţii salvatoare.

În prima etapă a Ligii Naţionale, HC Dobrogea Sud Constanţa va evolua pe teren propriu, la sfârşitul săptămânii viitoare, urmând să întâlnească formaţia CSU Suceava.



12