Susținătorii lui Ponta, ținte ale unor tactici legionare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Liberă exprimare, dar nu pentru toți

Susținătorii lui Ponta, ținte ale unor tactici legionare

Eveniment 10 Noiembrie 2014 / 00:00 743 accesări

INTIMIDĂRI Nicio opinie exprimată nu rămâne nepedepsită. Cam asta este atitudinea promovată de unii care cred că dețin adevărul suprem. Doar că, în această etapă a campaniei electorale, se merge prea departe cu atacurile la adresa celor care aleg să susțină un anumit candidat. Dacă, înaintea campaniei electorale, maestrul Radu Beligan, susținător al lui Victor Ponta, a fost criticat „cu pixul” de publicistul Andrei Pleșu, acum lucrurile au devenit mult mai dure. După ce a declarat în public că îl susține pe candidatul PSD în al doilea tur de scrutin, Corneliu Vadim Tudor a spus că a primit telefoane și mesaje prin care era amenințat cu moartea. Nici fostul președinte al României Emil Constantinescu nu a scăpat de atacuri. Mai multe voci din interiorul PNL-PDL au început să arunce cu noroi în fostul președinte al României, după ce a făcut publică o scrisoare prin care își argumenta opțiunea de a-l susține pe Victor Ponta.

AGRESIVITATE POLITICĂ Practic, toți cei care-l susțin pe Ponta trebuie să înfrunte furia celor „educați” de Băsescu în spiritul agresivității politice. Nu de alta, dar altfel nu se explică de ce țintele atacurilor sunt doar susținătorii PSD, în timp ce fanii lui Iohannis își pot vedea în continuare de campanie, fără să se teamă de eventuale repercusiuni. Cu toate că nici Beligan, nici Vadim Tudor și nici Constantinescu nu au reacționat la intimidări, atitudinea aceliștilor nu ar trebui să treacă neobservată și nesancționată. Nu de alta, dar poate că aceliștii instruiți de Băsescu vor prinde curaj și vor lansa atacuri și la adresa celor șapte premieri europeni care sunt de partea lui Ponta. Sau chiar să-l intimideze și pe președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Serghei Stanișev. Încă un "mic" detaliu: nicio personalitate care și-a manifestat deschis susținerea pentru Iohannis nu a fost agresată în vreun fel... Concluziile le trageți dvs.



12