Sute de sancțiuni aplicate de ISU unităţilor de turism de pe litoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În mai puțin de o săptămână Sute de sancțiuni aplicate de ISU unităţilor de turism de pe litoral
Social 24 Iunie 2019 / 11:31 1647 accesări 0 comentarii
La nivelul unităţilor de turism controlate, au fost executate peste 100 exerciţii de evacuare

La nivelul unităţilor de turism controlate, au fost executate peste 100 exerciţii de evacuare

Pe durata sezonului estival, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa efectuează activităţi specifice în vederea verificării unităților de turism, restaurante, cluburi și alte obiective, potrivit comunicatului remis de instituție.

Astfel, în perioada 18-23 iunie a.c., în staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 42 de obiective de turism şi alimentaţie publică, după cum urmează: 36 de unități de turism, 2 restaurante și cluburi, precum și în 4 alte obiective.

În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 335 deficienţe. De asemenea, au fost aplicate 306 sancţiuni, respectiv 267 avertismente şi 39 amenzi contravenţionale în valoare totală de 181.500lei.

Dintre constatările cel mai frecvent menţionate în documentele de control, ISU exemplifică: neîntocmirea şi/sau neavizarea planului de intervenţie, la unele unităţi de turism; neasigurarea angajării unui cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor; nemenţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice pentru iluminatul de siguranţă pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu, cât şi pentru intervenţie în încăperea centralei termice; lipsa verificării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente (stingătoare), aflate în dotarea unor construcţii de turism, în conformitate cu reglementările tehnice; exploatarea cu defecţiuni şi improvizaţii a instalaţiei electrice aferentă construcţiilor.

Ca urmare a activităţilor preventive desfăşurate şi a sensibilizării factorilor responsabili asupra riscurilor de incendiu existente, la nivelul unităţilor de turism controlate, au fost executate peste 100 exerciţii de evacuare.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2145 secunde