Țara copiilor abuzaţi în toate felurile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Țara copiilor abuzaţi în toate felurile
Social 19 Noiembrie 2019 / 20:21 292 accesări 0 comentarii

Aproape 15.000 de cazuri de abuz şi neglijare au fost raportate de către DGASPC-uri în 2018. 94% din aceste cazuri au loc în familie, se arată în raportul realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii, împreună cu Avocatul Poporului. Din sondaj reiese că numărul real al copiilor victime este mult mai mare, majoritatea cazurilor nefiind transmise serviciilor sociale. Portivit sondajului, două treimi din copii au fost supuşi abuzului emoţional şi abuzului fizic uşor ca forme de disciplină. Nefiind conştienţi de efectele negative ale comportamentului violent asupra copiilor, părinţii utilizează aceste forme de abuz pentru a corecta purtarea copiilor. În ceea ce priveşte violenţa în şcoli, unul din trei copii din ciclurile gimnazial şi liceal spun că au fost supuşi unor forme de violenţă fizică sau psihologică. O proporţie şi mai mare a fost a victimelor din mediul online. Violenţa repetată asupra copiilor poate avea repercusiuni grave pentru sănătatea lor mintală şi performanţa scolară, arată studiul. Şi traficul de copii reprezintă una din temele analizate în raportul menționat, fiind înregistrare şi în acest caz cifre îngrijorătoare. Dintre toate victimele traficului de persoane identificate de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, mai mult de jumătate sunt minori. Ei sunt traficaţi atât intern cât şi internaţional în scopul exploatării sexuale, pentru săvârşirea de infracţiuni şi pentru exploatare prin muncă, se arată în raport.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2335 secunde