Tăriceanu: Mișcarea liberală din România poate fi consolidată în viitor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
30 de ani de la reînființarea oficială a PNL

Tăriceanu: Mișcarea liberală din România poate fi consolidată în viitor

Politică 15 Ianuarie 2020 / 19:58 1299 accesări

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că mişcarea liberală din România poate fi consolidată în viitor, subliniind că în cei 30 de ani de la reînfiinţarea PNL a făcut totul ca să nu trădeze ideile liberale. "Am încercat, în cei 30 de ani de când slujesc liberalismul, să fac tot ce ţine de mine să nu trădez ideile liberale. În anii '90 am militat cu tărie pentru o transformare profundă a României 'prin noi înşine', apoi am condus primul guvern liberal de după Revoluţie, cel care a adus integrarea României în UE şi a adus o perioadă de bunăstare pentru toţi românii. (...) Mişcarea liberală din România poate fi consolidată în viitor. Azi, liberalismul nu mai e reprezentat doar de un partid. Azi, pe această scenă a apărut şi ALDE. La 30 de ani de la reînfiinţare urez "La mulţi ani" Partidului Naţional Liberal şi tuturor liberalilor!", a scris Tăriceanu, miercuri,pe Facebook. El aminteşte că a fost atât simplu membru de partid, cât şi preşedinte al PNL, că a fost "înăuntru, dar şi în afara partidului". "Am sprijinit, dar am fost şi în dezacord cu deciziile partidului. Pentru că eu cred că un liberal e în primul rând un om liber", a adăugat Tăriceanu.

Tăriceanu a adăugat că în 2014 a continuat proiectul liberal. "Ambiţia mea şi a colegilor mei a fost aceea de a face ALDE un continuator al liberalismului conservator din România. Eram conştient încă de atunci că va necesita multă muncă. Totuşi, am în continuare convingerea că alături de colegii mei din ALDE putem să atingem acest obiectiv", a afirmat Tăriceanu. Preşedintele ALDE susţine că nu există în România un partid la fel de glorios ca Partidul Naţional Liberal al Brătienilor. "În casa părinţilor mei de pe fostul bulevard Ana Ipătescu a renăscut Partidul Naţional Liberal, în zilele pline de speranţă ale sfârşitului de decembrie din anul 1989. Erau acolo Dan Amedeu Lăzărescu, soţul mamei mele, Sorin Bottez, Ionel Săndulescu, Nicu Enescu. Îmi amintesc frământările lor, dorinţa lor de a reînnoda tradiţia liberală, brutal şi tragic întreruptă de cizma comunistă. Nu există şi nu văd cum ar mai putea exista în România un partid la fel de glorios ca Partidul Naţional Liberal al Brătienilor. De numele lui se leagă independenţa de stat de la 1877, făurirea Regatului României şi înfăptuirea României Mari. Liberalii au introdus reforma agrară, organizarea administraţiei unitare, cea mai democratică Constituţie - cea din 1923", a mai scris Tăriceanu.

El a mai amintit că "după instalarea regimului comunist cei mai mulţi dintre liderii liberali au înfundat temniţele comuniste, mulţi dintre ei plătind cu viaţa". "Astăzi, într-o perioadă în care se discută despre încălcari ale drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, înţelegem mai bine de ce existenţa unui partid liberal în România este crucială. De aceea le-am înţeles emoţia şi nerăbdarea de a reînnoda tradiţia liberală. Partidul s-a reînfiinţat oficial la 15 ianuarie 1990 şi astăzi (n.r. - miercuri, 15 ianuarie) se împlinesc 30 de ani de la acest eveniment remarcabil", a evidenţiat Tăriceanu.



12