Taxa clawback, verificată de... „sănătate“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Taxa clawback, verificată de... „sănătate“

Economie 28 Iulie 2019 / 18:36 556 accesări
Finanțele vor controla modul în care este declarată și achitată taxa clawback din domeniul Sănătății

Finanțele vor controla modul în care este declarată și achitată taxa clawback din domeniul Sănătății

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va controla modul în care este declarată şi achitată taxa clawback după ce atât Finanţele cât şi Ministerul Sănătăţii au identificat o reglementare insuficientă a controlului modului de respectare a fundamentării, declarării şi virării acestor contribuţii, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă - „În scopul asigurării şi protejării interesului public este necesară reglementarea măsurii ca Ministerul Finanţelor Publice să fie abilitat cu efectuarea controlului modului de respectare a fundamentării, declarării şi achitării contribuţiei trimestriale prevăzute la art. 1 şi la art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011“. Potrivit ordonanței în cauză, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora au obligaţia de a plăti trimestrial o contribuţie pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Această contribuţie trimestrială, cunoscută şi sub denumirea de taxă clawback, se calculează prin aplicarea unui procent asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie. Contribuţia este administrată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Pe de altă parte, prin proiectul de OUG publicat în 26 iulie se prevede şi abilitarea Ministerului Finanţelor de a verifica exactitatea datelor şi informaţiilor pe baza cărora se calculează taxa pentru activitatea minieră şi redevenţele miniere prevăzute de Legea nr. 85/2003 şi redevenţele petroliere prevăzute de Legea nr. 238/2004, în vederea reducerea riscului fraudării bugetului general consolidat al statului.



Ştiri recomandate

12