Tecău și Rojer, în sferturi în proba de dublu la Australian Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tecău și Rojer, în sferturi în proba de dublu la Australian Open

25 Ianuarie 2016 / 09:41 543 accesări

Tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer, principalii favoriți ai probei masculine de dublu din cadrul turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, s-au calificat în sferturile de finală, luni, la Melbourne, după ce au trecut de italienii Marco Cecchinato/Andreas Seppi cu 7-6 (0), 6-3.

Perechea româno-olandeză s-a impus într-o oră și 26 de minute de joc, în care a reușit cinci ași (3 pentru italieni), a făcut 3 duble greșeli (4 pentru adversari), a adunat mai multe lovituri direct câștigătoare (31-26), a avut procentaje superioare la punctele reușite cu primul serviciu (84%-73%) și cu al doilea (57%-41%), în timp ce raportul la erorile neforțate a fost egal (11-11).

Tecău și Rojer, care anul trecut s-au oprit în semifinale, și-au asigurat un cec de 80.000 dolari și 360 de puncte ATP.



12