Telegraf

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegraf

Externe 24 Martie 2014 / 00:00 525 accesări

CIPRU

A murit ministrul Apărării

Ministrul Apărării din Republica Cipru, Tasos Mitsopoulos, a murit sâmbătă, din cauza unei hemoragii cerebrale. Mitsopoulos, în vârstă de 48 de ani, a decedat sâmbătă la prânz, la Spitalul General din Nicosia. Ministrul fusese găsit în stare de inconştienţă, vineri, în biroul său, fiind diagnosticat cu hemoragie cerebrală. Mitsopoulos fusese numit în funcţia de ministru al Apărării săptămâna trecută.

SUA

Alunecare de teren

Cel puţin trei persoane au murit, iar alte câteva zeci sunt date dispărute după o masivă alunecare de teren produsă în statul Washington, situat în nord-vestul SUA. Alunecarea de teren a avut loc într-o zonă rurală din apropierea orăşelului Oso, la aproximativ 90 de kilometri nord de Seattle. Şase case au fost distruse. ”Există oameni care strigă după ajutor de sub pământ şi ne vom asuma riscuri extreme pentru salvarea lor”, a declarat Travis Hots, şeful pompierilor din comitatul Snohomish. Nu se cunoaşte cu exactitate numărul persoanelor dispărute, dar ar putea fi câteva zeci.

AUSTRALIA

Avion prăbuşit

Un avion uşor s-a prăbuşit în cursul manevrei de decolare, sâmbătă, pe un aerodrom din Brisbane, în estul Australiei, accidentul provocând moartea a cinci persoane - pilotul şi patru paraşutişti. În cursul decolării, avionul de tip Cessna s-a înclinat în partea stângă şi s-a lovit de sol. Accidentul a avut loc pe aerodromul Caboolture, la 50 de kilometri nord de Brisbane.

PAKISTAN

Tragedie rutieră

Cel puţin 35 de oameni au murit, sâmbătă, în sudul Pakistanului, într-un accident rutier în care au fost implicate două autocare şi o cisternă. Un autocar care se deplasa spre Karachi a intrat în coliziune cu un camion-cisternă plin cu benzină. Numeroşi pasageri ai autocarelor au ars de vii, bilanţul provizoriu fiind de 35 de morţi şi 30 de răniţi. Răniţii au fost transportaţi la spitale din Karachi.

FRANŢA

Români arestaţi

Şapte cetăţeni români acuzaţi de proxenetism au fost arestaţi la Paris, ei forţând românce să se prostitueze în capitala Franţei, anunţă autorităţile franceze. În fruntea reţelei infracţionale se afla un român în vârstă de 58 de ani, ajutat de fiul său şi de doi nepoţi. Potrivit anchetatorilor, clanul recruta femei din sudul României, care erau ameninţate şi forţate să se prostitueze în Franţa. Poliţia franceză a identificat aproximativ 20 de femei exploatate de proxeneţi, banii primiţi de acestea în schimbul serviciilor sexuale fiind luaţi de reţeaua infracţională.

MALAEZIA

Posibile fragmente ale avionului dispărut

Franţa a furnizat Malaeziei imagini filmate prin satelit care surprind noi fragmente ce ar putea aparţine avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines dispărut de două săptămâni. Este vorba de obiecte plutitoare observate pe Culoarul Sudic, precizează Ministerul malaezian al Transporturilor. Imaginile au fost transmise echipelor de căutare australiene aflate în perimetrul unde s-ar fi putut prăbuşi avionul. Sâmbătă, China a furnizat imagini filmate prin satelit cu posibile fragmente ce ar putea aparţine avionului dispărut. Avionul Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines a dispărut pe 8 martie, în timp ce se deplasa de la Kuala Lumpur spre Beijing. La bordul avionului erau 239 de pasageri şi membri ai echipajului.

COREEA DE NORD

Rachete lansate

Coreea de Nord a efectuat, vineri, un tir de 30 de rachete cu rază scurtă de acţiune, a anunţat agenţia sud-coreeană Yonhap. Rachetele au fost lansate începând de la ora locală 4.00, de pe coasta de est nord-coreeană către Marea Japoniei. Rachetele au zburat, probabil, pe o distanţă de 60 de kilometri. Duminica trecută, Phenianul a lansat 25 de rachete către Marea Japoniei şi a provocat nemulţumirea Seulului, care i-a cerut a doua zi să renunţe la provocări. Coreea de Nord recurge la această demonstraţie de forţă pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de manevrele militare comune ale Coreei de Sud şi SUA. Manevrele americano-sud-coreene au început la 25 februarie, în pofida opoziţiei Nordului, care le asimilează cu un antrenament pentru invadarea teritoriului său. Aceste tiruri de rachetă nu ar trebui, totuşi, să provoace o creştere bruscă a tensiunilor în Peninsula Coreeană, experţii apreciind că aceste gesturi vizează în special să sublinieze exasperarea Phenianului faţă de exerciţiile militare comune.

SPANIA

Proteste violente

Zeci de mii de oameni au protestat la Madrid, sâmbătă, nemulţumiţi de corupţie şi de măsurile dure de austeritate luate de Guvern. O parte dintre manifestanţii de la Madrid s-au luat la bătaie cu poliţiştii. Unii au ajuns în arest, iar 15 dintre ei, răniţi în confruntări, au avut nevoie de îngrijirea medicilor. Oamenii au denunţat politica de austeritate a Guvernului şi au cerut la unison demisia Executivului condus de Mariano Rajoy. Demonstranţii sunt supăraţi şi pentru că statul nu reuşeşte să găsească soluţii pentru reducerea şomajului, care afectează 26% din populaţie. Oamenii au venit din toate regiunile Spaniei pentru a participa la demonstraţia pe care au denumit-o ”mitingul demnităţii”. 1.700 de poliţişti au fost scoşi pe străzile din Madrid, pentru a păstra ordinea.

SERBIA

Patrule lingvistice

Consiliul Naţional al Maghiarilor din Serbia va trimite... patrule lingvistice pentru a verifica respectarea legii privind folosirea limbii ungare în instituţiile din regiunea sârbă Voivodina. Consiliul Naţional al Maghiarilor din Serbia a decis formarea unor patrule lingvistice care vor vizita cele 38 de colectivităţi din Voivodina, pentru a asigura respectarea directivelor privind utilizarea limbii maghiare în mod oficial în administraţia publică regională. Legislaţia sârbă prevede că în instituţiile din Voivodina pot fi utilizate oficial limbile sârbă, ungară, română, slovacă, croată şi ruteană.

GEORGIA

Saakaşvili, citat de procurori

Parchetul din Georgia l-a convocat pe fostul preşedinte Mihail Saakaşvili pentru a fi audiat în cadrul unor anchete penale, în calitate de martor. Audierile au fost fixate joi, în mai multe investigaţii, inclusiv cea privind moartea fostului premier Zurab Jvania, găsit asfixiat în 2005. Alte anchete se referă la deturnarea de fonduri publice de către serviciile de securitate şi la confiscarea ilegală a unor bunuri. Mihail Saakaşvili locuieşte în prezent în SUA.



12