​Temperaturi ridicate pentru săptămâna 30 septembrie - 6 octombrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Meteorologii anunţă: ​Temperaturi ridicate pentru săptămâna 30 septembrie - 6 octombrie
Vremea 29 Septembrie 2019 / 19:06 1478 accesări 0 comentarii

Temperaturile se menţin ridicate în jumătate a săptămânii viitoare, fiind anunţate cu până la 8 grade mai mult decât normalul perioadei. Valorile vor coborî în a doua jumătate a săptămânii, când temperaturile vor fi apropiate sau chiar sub cele normale pentru această dată, informează ANM.

ANM a anunțat că temperaturile se vor menţine în prima jumătate a săptămânii, mai ridicate pentru această perioadă.

„În mod normal, acum ar trebui să avem cam 22 de grade, aşadar, avem cu 5 până la 7-8 grade mai mult decât în mod normal”, spune reprezentantul ANM.

Începând cu cea de-a doua jumătate a săptămânii, temperaturile vor avea tendinţa să scadă, mai spune meteorologul. Scăderile de temperatură se vor întregistra pentru început în vest, nord, centru, după care şi în restul ţării.

A doua jumătate a săptămânii aduce, însă, o vreme puţin mai răcoroasă, cu temperaturi apropiate sau uşor sub cele normale pentru această perioadă.

Reprezentantul ANM a mai precizat că săptămâna va debuta cu o vreme caldă, luni înregistrându-se temperaturi de la 21 de grade în estul Transilvaniei, până la 32 de grade în Lunca Dunării.

„Ploi vor fi mai ales după-amiaza şi seara, local în vest, nord şi centru, în rest, vreme bună. Vânt vom avea la munte, în special pe creste mai intens, dar pe suprafeţe mici şi în restul teritoriului, adică în zonele mai joase, cu precădere în Crişana, Maramureş, în general în interiorul Arcului Carpatic. Pe creste, vântul poate depăşi 70-90 km/h”, spune meteorologul.

Marţi, vremea se va menţine frumoasă, însă vor scădea puţin temperaturile. Atunci se vor înregistra, potrivit reprezentantului ANM, între 18-19 grade în estul Transilvaniei şi prin Maramureş, şi 30 de grade în Lunca Dunării. De asemenea, ploile vor ocoli întreaga ţară pe tot parcursul zilei de marţi.

Miercuri, temperaturile se vor afla din nou într-o uşoasă creştere comparativ cu ziua de marţi. Cele mai puţine grade în termometre se vor înregistra pe litoral, între 20 şi 22 de grade Celsius. În restul ţării vor fi peste 22 de grade, chiar până la 32 în Lunca Dunării.

„În prima parte a zile de miercuri nu vor fi ploi, după care încet, acestea se vor înmulţi în Banat, Crişana, Maramureş şi parţial în Transilvania”, informează meteorogolul de serviciu.

În Bucureşti nu se vor înregistra ploi în următoarele trei zile, cerul va fi mai mult senin, cu menţiunea că poate, din când în când se vor acumula nori.

Luni, în Capitală, se vor înregistra între 30-31 de grade, urmând ca marţi acestea să scadă puţin şi să nu depăşească 28 de grade Celsius. Miercuri însă, gradele vor urca din nou în termometrele din Capitală şi se vor înregistra 29-30 de grade.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1772 secunde