Test prenatal de depistare a sexului copilului obligatoriu în India?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Test prenatal de depistare a sexului copilului obligatoriu în India?!

Externe 02 Februarie 2016 / 18:33 467 accesări

Maneka Gandhi, ministrul indian pentru Femei și Dezvoltarea Copilului, a propus obligativitatea testelor prenatale de depistare a sexului fătului, în vederea reducerii numărului mare de avorturi de fete. Acest tip de teste este interzis oficial în India, reglementarea fiind destinată tocmai evitării avorturilor în cazul în care fătul este de sex feminin atunci când părinții care vor doar băieți. Maneka Gandhi a declarat luni seară că ar fi mai eficient să se cunoască sexul fătului de la începutul sarcinii și să se urmărească apoi atent evoluția ei. ”După părerea mea, actuala politică ar trebui schimbată. Fiecare femeie însărcinată ar trebui să știe dacă are băiat sau fată”, a spus ea în cadrul unui discurs rostit la Jaipur. ”Orice femeie însărcinată ar trebui să fie înregistrată, putând astfel să fie observată până la sfârșit”, a adăugat ministrul.

Părinții și medicii riscă până la cinci ani de închisoare dacă cer/dau date despre sexul copilului sau dacă fac un test prenatal, însă această practică este destul de răspândită. Premierul Narendra Modi i-a îndemnat pe indieni să nu mai ucidă fetușii feminini, apreciind că dezechilibrul dintre sexe ar putea avea consecințe grave. Conform unui studiu apărut în 2011 în revista britanică ”The Lancet”, circa 12 milioane de fetuși feminini ar fi fost avortați din cauza sexului lor, în ultimii 30 de ani. În India există în prezent 940 de femei la 1.000 de bărbați, potrivit celui mai recent recensământ, publicat în 2011, față de 933 în 2001, evoluție care justifică, după unele ONG-uri, actuala politică de interzicere a testelor prenatale.

Taguri articol


12