Pentru cei nefamiliarizați cu obiceiurile culturale americane, „Ziua Recunoștinței” (Thanksgiving Day) este o sărbătoare anuală de o zi, în care se mulțumește (tradițional lui Dumnezeu) pentru bogăția recoltei din acel an. Cel mai important eveniment din preambulul acestei sărbători este momentul „Grațierii Curcanului”, când „stăpânul” fermei face scăpat de la sacrificare cel mai „arătos” curcan din bătătură. Asta, în timp ce milioane de alți curcani „fără noroc” își găsesc sfârșitul, pentru a fi puși pe masa festivă. Un gest simbolic, care între alte conotații are rolul de a răspunde la întrebarea „Cine e șeful?” și de a arăta milostivenia stăpânului bătăturii, dreptul de viață și de moarte asupra orătăniilor.

Ei bine, deși a trecut aproape neobservat, în acest an, în avampremiera sărbătorilor pascale, DNA-ul se pare că a dorit să demonstreze tuturor că încă este stăpânul bătăturii politice dâmbovițene, „grațiindu-l” pe Ludivic Orban, care fie vorba între noi, de ceva timp, încearcă să intre în rolul primului curcan al bătăturii politice a lui Klaus Iohannis, adică al opoziției. Și întocmai ca măiastra necuvântătoare. Se înfoaie și face un zgomot cu mult peste limita de decibeli admisă de regulile bunului simț ori clămpăne chipurile fioros din te miri ce, de cele mai multe ori fără motiv, în încercarea de a se impune ca lider politic de necontestat.

Acum, serios vorbind, închiderea dosarului penal al președintelui PNL Ludovic Orban, în care politicianul era acuzat de fapte de corupție, prin neexercitarea de către DNA a dreptului de a face contestație în anulare este un fapt menit să pună la îndoială încă odată, dacă mai era nevoie, justețea și echitatea cu care DNA își exercită atribuțiile, mai ales date fiind decizia CCR privind completurile de cinci judecători de la ÎCCJ și faptul că Ludovic Orban a fost achitat de un complet de cinci judecători de la ÎCCJ, declarat nelegal de Curtea Constituțională. În schimb, DNA a făcut contestație în alte dosare ce-i vizează pe Elena Udrea, Dan Șova sau Constantin Niță, evidențiindu-se aici dubla măsură cu care acționează Direcția Națională Anticorupție, mult aplaudată de acea parte a politicienilor europeni pentru care justiția românească trebuie să fie un instrument politic și nu o instituție menită să își exercite atribuțiile cu măsuri și acțiuni egale, indiferent de persoana cercetată penal.

Când vezi diferențele de abordare ale DNA pentru aceeași speță și dacă ții cont de faptul că nimic nu e întâmplător, nu poți să nu concluzionezi că acțiunea, mai bine zis inacțiunea DNA-ului împotriva lui Ludovic Orban nu este altceva decât un gest de mulțumire pentru serviciile aduse și umărul pus la apărarerea instituției în marile scandaluri în care este implicată de circa un an de zile, de când ies continuu la iveală abuzuri inimaginabile ale procurorilor de tipul „Portocală” săvârșite în anchetele împotriva celor ostili „statului paralel”, înscenările de dosare făcute de aceștia pe bandă rulantă, întocmai ca într-o manufactură cu obiective de producție clare și precise.

Când Orban vorbește despre Dragnea, trebuie să înțelegem că acolo presupusa vină este că în 2006, adică acum mai bine de 12 ani, două femei, angajate la prefectură, au lucrat la partid fără să dea prea mult pe la serviciu. Asta e presupusa vină a lui Dragnea. În cazul lui Ludovic Orban, la dosar e chiar o înregistrare în care se aude cum Orban i-a cerut 50 de mii de euro cash unui om de afaceri, pentru campania electorală.

Privind cele două cazuri de corupție, dar și baza acuzațiilor poți lesne concluziona că achitarea lui Ludovic Orban este recompensa pentru rolul greu și penibil pe care Orban și PNL-ul aflat sub conducerea lui și l-au asumat în apărarea unei instituții a justiției românești, devenită nocivă și profund viciată. DNA putea să facă, măcar formal, această contestație. Oare n-a făcut-o pentru că Ludovic Orban putea ajunge la un complet de judecată legal constituit, care, pe baza dovezilor concrete, a înregistrării pe care e auzit cerând bani cash pentru campania electorală, ar fi putut decide cel puțin o pedeapsă cu suspendare? DNA n-a mai riscat să sacrifice „curcanul” pentru că ar fi pierdut unul dintre cei mai vocali apărători publici. Penibil, precum curcanul din bătătură care se înfoaie și cloncăne din nimic, ca să arate că e un aliat de nădejde.